Etichetă: tratat
-
Necesitatea adoptării unor măsuri bugetare de reîncadrare în deficitul de 1% din PIB
Într-o scrisoare trimisă la Comisia de buget a Camerei de către Biroul permanent, Anca Dragu, ministrul Finanțelor, a atenționat Parlamentul că este posibilă sesizarea Curții Europene de Justiție de către Comisia Europeană cu privire la nerespectarea Tratatului de guvernanță economică referitor la limitarea deficitului bugetar structural la cel mult 1% din PIB. Conform ministrului, CE „își exprimă anumite…
-
România sancţionată de CE pentru neaplicarea directivei privind instituirea spațiului feroviar unic european
România, Grecia și Luxemburg au fost trimise în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru netranspunerea în legislația națională a Directivei 2012/34/UE privind instituirea spațiului feroviar unic european. Directiva urmărește să consolideze rolul organismelor de reglementare naționale în domeniul feroviar, în special în ceea ce privește competența acestora în cazul instalațiilor feroviare, cum ar…
-
România îndeplineşte în 2014 criteriile de aderare la Zona Euro
În acest an, România îndeplineşte toate criteriile de aderare la Zona Euro, precum inflaţia, rata dobânzii la obligaţiuni, stabilitatea cursului de schimb, deficit bugetar sub 3% din PIB şi datorie publică sub 60% din PIB, fiind în grafic privind creşterea convergenţei reale, potrivit ştirilor fiscale. Premierul Victor Ponta a afirmat, la finele anului 2013, că obiectivele simbolice ale…