Etichetă: turism

  • ANT trebuie restructurată, așezată pe principii de management și strategice

    Președintele Autorității Naționale pentru Turism, Anca Pavel-Nedea a afirmat că conducerea Autorității Naționale pentru Turism va lucra direct cu ministrul de resort pe toate problemele industriei, în condițiile în care se vrea ca instituția să fie restructurată și așezată pe principii de management și strategice. „Am discutat cu ministrul Economiei, Costin Borc, și i-am prezentat o…

  • Nou termen pentru aprobarea Legii Turismului

    Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism, Anca Pavel-Nedea, a declarat că proiectul Legii Turismului ar putea fi aprobat până în martie 2016. „Targetul este ca până la sfârşitul anului să fie deja în lucru, iar până la 31 martie 2016 să avem legea aprobată. S-a făcut ce era cel mai mai greu, să luăm la periat…

  • Mai multă atenţie oportunităţilor din energie şi turism

    La Gala Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceză din România, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că trebuie acordată atenţie oportunităţilor din domenii precum energia, agricultura sau turismul, dar şi necesităţii de a reforma unele sectoare şi sisteme publice. În mesaj, Iohannis a felicitat comunitatea oamenilor de afaceri francezi, formată din sute de membri, spunând…

  • Legea privind acordarea voucherelor pentru vacanţă a fost promulgată

    Legea privind acordarea voucherelor pentru vacanţă, prin care angajaţii din sistemul public şi din sistemul privat beneficiează de vouchere de vacanţă în limita a şase salarii medii pe economie, pe care le vor putea folosi doar în turismul românesc, a fost promulgată pe 29 iunie, de către preşedintele Klaus Iohannis. Într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale,…

  • Patronatele din turism solicită aplicarea impozitului specific

    În cadrul unei întâlniri a ministrului Economiei, Mihai Tudose, ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici, președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea cu reprezentanții patronatelor din turism au fost dezbătute o serie de probleme dar şi aspecte legate de impozitul specific. Astfel, o solicitare a patronatelor este aplicarea impozitului specific, introdus în proiectul noului Cod Fiscal. „Tot timpul am…

  • Vacanţele interne şi externe se vor ieftini cu până la 10%

    Alin Burcea, prim-vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, a declarat că dacă TVA pentru turism va scădea la 9% în următoarea perioadă, atunci vacanţele interne şi externe se vor ieftini cu până la 10%. În cadrul deschiderii Târgului de turism, premierul Victor Ponta a precizat că Guvernul ia în calcul scăderea TVA la 9%…

  • Terenuri gratuite pentru investiţii importante

    Oraşul Alba Iulia din România vrea să atragă mai mulţi investitori şi să dezvolte turismul. Astfel, municipalitatea judeţului a adoptat o serie de măsuri menite să încurajeze potenţialii investitori să îşi deschidă puncte de lucru aici. Printre acestea, cele mai importante sunt oferirea de terenuri gratuite pentru investiţii mai mari de 1,5 milioane de euro…

  • TVA de 9% va fi aplicat tuturor serviciilor din turism ce ţin de cazare

    Ministerul Finanţelor Publice a pus în dezbatere publică proiect de Hotărâre pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.44/2004. Modificarea normelor este determinată de completarea O.G. nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, în sensul definirii de către legislaţia specifică a noţiunii…

  • Elena Udrea a investit în agricultură şi turism

    Candidatul PMP la Preşedinţie, Elena Udrea, a declarat că şi-a vândut şi ultima casă pentru că avea nevoie de bani. „Am vândut, aşa cum am spus la începutul anului cam tot din dorinţa de a investi banii în agricultură, în turism, om vedea dacă merge, dacă nu merge”, a spus Udrea. Elena Udrea a precizat că a avut…

  • ANAT cere reducerea TVA la 9% pentru cazarea la pensiuni

    ANAT doreşte extinderea cotei reduse de TVA la cazarea cu demipensiune sau pensiune completă. ANAT este de părere că măsura va avea ca efect atragerea unui număr mai mare de turişti români şi străini în vacanţă în România, creşterea consumului de servicii turistice şi a ponderii turismului în PIB. Potrivit legislaţiei în vigoare, cota redusă…