Comercializarea băuturilor energizante către minori este sancționată!

Legea nr. 42/2024 prevede modificarea şi completarea Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Astfel, se sancționează comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit, inclusiv prin automate comerciale, a băuturilor energizante către minori de către unităţile autorizate să comercializeze băuturi energizante; băuturi energizante sunt băuturile care conţin combinaţii variate de carbohidraţi, vitamine, minerale, cu două sau mai multe substanţe precum: cofeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona şi alţi compuşi cu efect de stimulare a sistemului nervos central.

Potrivit noutăților legislative, fapta se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 20.000 lei iar dacă fapta este săvârşită în incinta unei instituţii de învăţământ, a unei instituţii de sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane, sancţiunile aplicabile sunt amenzile de la 10.000 lei la 30.000 lei.

Iar în cazul repetării contravenţiei se dispune, de asemenea, măsura suspendării activităţii localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile.


Publicat

în

de către