Raportările anuale – dacă greşim, suntem sancţionaţi ? (2)

ctrlMarţi… o nouă zi începută încă de la ora 7.10 dimineaţa cu nervi şi reproşuri … De ce ?! pentru că la şedinţa cu parinţii la care trebuia să merg după-amiază urma să aflu, în public, la citirea notelor, că fiul meu are un trei la matematică şi un unu la istorie pentru că a încercat să copieze la extemporal, iar dumnealui a tot amânat momentul anunţării notelor, până s-a văzut prins … iar taică-su, atât de calm şi impasibil, îmi spune că… „A venit primăvara, dragă, ce ai uitat cum eram şi noi tineri şi ascundeam notele proaste de părinţi până veneau şedinţele şi aflau de la diriginte? E şi el îndrăgostit, înţelege-l !!! ”

Şi am ajuns la serviciu, bombănind mărunt printre dinţi pe drum legat de vremurile pe care le trăim, despre cum este să fii părinte … Am intrat în birou şi… surpriză !!! Pe birou mă aştepta o cutie mare cu bomboane, un pix vişiniu superb şi un bileţel de la şefu’ ” la 8.45 şedinţă la mine în birou”. No bine, zic în gând, am timp să mănânc din bomboane şi să mă calmez, că doar sunt la muncă şi nu e nimeni vinovat de isprăvile odraslei mele şi de genialul de tac’su, ca să mă suporte… La 8.43, având în mâna cutia cu bomboane (în care, între noi fie spus, mai rămăseseră doar patru din patruzeci), cioc – cioc la uşă la boss… Iar şefu’… vesel, abia aştepta să îmi povestească despre cum a fost la service cu maşina, că de fapt, de asta era şedinţa.

” Ţine minte ce îţi spun acum şi adu-mi şi mie aminte când vezi că uit: întotdeauna să vezi partea pozitivă a lucrurilor! Uite eu! M-ai văzut ieri ce supărat eram pentru maşina avariată, cum mă gândeam la bani, că iar am de plătit şi nu am beneficiat de asigurarea aia casco la care m-au cocoşat ratele, numai din vina mea? La service mi-au spus că maşina mea avea o mare problemă la sistemul de frânare şi puteam să o păţesc urât în trafic dacă rămâneam fără frână… Noroc de cine mi-a lovit-o în parcare… vezi ce spun azi ?! Ia gândeşte şi tu pozitiv, îmi pari că nu prea eşti într-ale tale… Bem o cafea şi continuăm cu discuţia de ieri, cu amenda aia de 40.000 lei şi cu întocmirea şi depunerea situaţiilor de către cei care aplică Sistemul simplificat de contabilitate ? „

Bem cafea şefu, zic de colo, da’ manânc tot eu şi bomboanele astea, să aruncăm cutia, că ocupă spaţiu… şi un hohot de râs instantaneu s-a auzit… „Ai mâncat toate bomboanele singură ? Numai să nu îţi fie rău că îţi mai dau uite, am aici dintr-astea cu mentă”.  Yummyyy… deja devenisem foarte atentă… că nu degeaba este atât de apreciată ciocolata atunci când eşti nervos… însă am început să vorbesc despre subiectele rămase restante totuşi, şi prea mult dulce strică …

 

Ordinul 40/2013 face trimitere, în ceea ce priveşte sancţiunile, la Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, adică la Legea contabilităţii, iar nerespectarea reglementărilor privind întocmirea, semnarea şi depunerea la finanţe a  raportărilor anuale costă! Mult chiar!

Amenda aceea de care spuneaţi că aţi auzit la radio, şefu’, de 40.000 lei este pentru nerespectarea obligaţiei privind auditarea, conform legii, a situaţiilor financiare anuale şi a situaţiilor financiare anuale consolidate, şi variază între 30.000 lei şi 40.000 lei, adică ar putea fi şi mai mică, spusei eu zâmbind.

Şi tot o amendă dintr-asta sănătoasă, ce variază de la 10.000 lei la 30.000 lei, o dau cei de la fisc dacă membrii organelor de administraţie, conducere şi supraveghere ale societăţii – mamă nu respectă obligaţia  de a întocmi şi de a publica situaţiile financiare anuale consolidate.

 ” Sunt şi amenzi mai mici, fiscul trage numai cu tunul amenzile, sau mai foloseşte şi praştia? „ întrebă şefu’ vesel…

Ei şefu`, bineînţeles că sunt şi amenzi mai mici, e o amendă de la 400 lei la 5.000 lei dacă membrii organelor de administraţie, conducere şi supraveghere nu respectă obligaţia de a întocmi şi de a publica situaţiile financiare anuale, sau dacă nu le respectă pe cele referitoare la întocmirea declaraţiilor prin care se asumă răspunderea pentru întocmirea lor. Şi mai e amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei pentru nedepunerea (potrivit Legii contabilităţii) a situaţiilor financiare anuale, a situaţiilor financiare anuale consolidate, precum şi a raportărilor contabile.

 Mai vorbesc despre alte speţe generatoare de amenzi? am întrebat eu, iar big chief răspunse: „Daaa, vreau să mai aflu cum vrea fiscul să ne ia bani… că de dat … slabe şanse … Chiar, apropo de asta! Ce-ar fi să-mi faci atunci când ai puţin timp liber, o sinteză a stimulentelor fiscale, a deducerilor, reducerilor, înlesnirilor existente în Codul Fiscal, şi modul în care am putea noi profita de ele? Sigur ai cunoştinţe ce lucrează la firme de contabilitate! Ieşi cu ele la o cafea într-o zi, decontez eu consumaţia, mai discutaţi şi voi dacă există anumite portiţe sau posibilităţi de amânare a obligaţiilor… tu te-ai confruntat cu anumite situaţii, ele cu altele… puneţi cap la cap informaţiile şi sigur vom avea TOŢI de câştigat!

Bine şefu’, aşa voi face, spusei eu, deja gândindu-mă unde aş vrea să beau o cafea şi să stau de vorbă cu foste colege de facultate, actualmente contabile sau economiste. Să revin însă la amenzi… nedepunerea în termenul legal a situaţiilor financiare anuale implică o amendă de la 300 lei la 1.000 lei, dacă perioada de întârziere este 1 – 15 zile lucratoare.

Atenţie însă: amenda creşte şi devine de la 1.000 lei la 3.000 lei, dacă perioada de întârziere e cuprinsă între 16 şi 30 de zile lucrătoare, culminând, dacă perioada de întârziere depăşeşte 30 de zile lucrătoare, la o amendă de la 1.500 lei la 4.500 lei.

 Şi mai e sancţionată neîntocmirea şi nesemnarea situaţiilor financiare anuale, ai uitat să semnezi, eşti bun de plată, o amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei cu siguranţă te va face mai atent.

Însă acum, că tot discutăm de sancţiuni, chiar dacă nu are legătură cu Ordinul 40/2013, e bine să ştiţi că Legea contabilităţii taxează cu amendă de la 1.000 lei la 10.000 lei nerespectarea prevederilor referitoare la organizarea şi conducerea contabilităţii, iar prezentarea de situaţii financiare ce conţin date eronate sau necorelate, inclusiv cu privire la identificarea persoanei raportoare – cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei.

 „Ştii ceva, ia spune-mi cum e cu depunerea situaţiilor astea la fisc? E tot cu accesarea portalului www.e-guvernare.ro?” continuă şefu’ cu o nouă întrebare.

Nu numai, am răspuns eu, e la latitudinea noastră, ca firme, modalitatea de depunere a situaţiilor financiare anuale. Situaţiile se pot depune în format hârtie şi în format electronic atât la registratura unităţilor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice cât şi la oficiile poştale (atenţie însă – trebuie prin scrisori cu valoare declarată), sau numai în formă electronică pe portalul www.e-guvernare.ro, având ataşată o semnătură electronică extinsă.

 Ordinul 40/2013 prevede că situaţiile vor fi  întocmite cu ajutorul programului de asistenţă elaborat de Ministerul Finanţelor Publice şi vor fi însoţite de raportul administratorilor, raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori după caz, şi de propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii contabile.

 Important de ştiut: situaţiile financiare anuale vor fi însoţite de o declaraţie scrisă a administratorului, ordonatorului de credite sau unei alte persoane ce are obligaţia gestionării entităţii respective, prin care îşi asumă răspunderea pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale.

În declaraţie se confirmă că: politicile contabile utilizate la întocmirea situaţiilor financiare anuale sunt în conformitate cu reglementările contabile aplicabile, situaţiile financiare anuale oferă o imagine fidelă a poziţiei financiare, performanţei financiare şi a celorlalte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată, persoana juridică îşi desfăşoară activitatea în condiţii de continuitate.

„Mai spune-mi ceva te rog, că încep să le ameţesc… tu ai menţionat de amenzi privind situaţiile financiare anuale consolidate, ce situaţii sunt acestea? Situaţii financiare anuale, sistem simplificat de contabilitate, acum şi situaţiile astea anuale consolidate … mă pierd „ spuse şefu’, oferindu-mi două tablete de ciocolată cu mentă.

Potrivit Legii contabilităţii, o societate-mamă trebuie să întocmească atât situaţii financiare anuale pentru propria activitate, cât şi situaţii financiare anuale consolidate, conform reglementărilor contabile aplicabile. Situaţiile financiare anuale consolidate cuprind bilanţul consolidat, contul de profit şi pierdere consolidat, precum şi celelalte componente, respectiv informaţii referitoare la activitatea grupului, potrivit reglementărilor contabile aplicabile, şi note explicative la situaţiile financiare anuale consolidate. Se întocmesc în termen de 8 luni de la încheierea exerciţiului financiar al societăţii-mamă.

 

„Gata pe ziua de azi, ştiu că mai sunt aspecte de discutat legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor de către entităţile care aplică Sistemul simplificat de contabilitate şi de către societăţile comerciale cărora le sunt incidente Reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, însă şi mâine e o zi” stabili big chief tema următoare de discuţie.