Angajatorul are o nouă obligaţie!

Ordinul nr. 585/2021 prevede modificarea şi completarea modelului-cadru al contractului individual de muncă, prevăzut în anexa la Ordinul ministrului muncii şi solidarităţii sociale nr. 64/2003, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 712 din 19 iulie 2021 şi este în vigoare de la data publicării.

A fost introdusă o nouă obligaţie pentru angajator, şi anume să informeze angajatul cu privire la obligaţia de a adera la un fond de pensii administrat privat.

Însă această obligaţie se aplică doar pentru persoanele în vârstă de până la 35 de ani, care sunt asigurate şi care contribuie la sistemul public de pensii şi persoanelor în vârstă de până la 45 de ani, care sunt deja asigurate şi contribuie la sistemul public de pensii, pot adera la un fond de pensii.


Publicat

în

de către