Salariile continuă să scadă

04-bani-shutterstock-25

Conform datelor raportate de Institutul Național de Statistică (INS), creșterea economică a României este de 3,7% în al doilea trimestru din acest an, față de aceeași perioadă din 2014.

De asemenea, statistica arată că salariile nete s-au majorat, în medie, cu 8%, însă, specialiştii din piaţa muncii susţin că veniturile au scăzut, iar un angajat cu 4.000 lei este, de regulă, înlocuit de altul cu 2.000 lei.

Incertitudinile privind economia globală şi deciziile guvernului îi fac precauţi pe cei care dețin și conduc afaceri în România. Astfel că, managerii şi antreprenorii nu numai că evită majorările salariale, dar chiar continuă să aplice soluțiile învățate din criză: reducerea costurilor prin tăierea cheltuielilor cu personalul pentru a fi pregătiţi în cazul unui scenariu negativ.

Conform cifrelor oficiale, în domeniile conexe resurselor naturale și exploatării acestora, precum și fabricarea țigaretelor, angajații sunt plătiți mai prost acum decât erau în 2014, scăderile variind între -0,02% și -4,6%. Un lucrător în mină primea, în vara anului trecut, un salariu mediu net de 2.704 lei, însă acum, leafa lui a scăzut cu 123 lei.

Daniela Necefor, managing partner Total Business Solution, spune că „salariile au scăzut în toate domeniile din cauza situației economice și a companilor care sunt foarte preocupate de ceea ce se va întâmpla pe plan internațional și național, pe plan fiscal”.


Publicat

în

,

de către