Noi reguli privind tipărirea unor formulare!

Agenția Națională de Administrare Fiscală a anunțat că formularul „Decizie de ridicare a măsurilor de executare silită a sumelor datorate debitorului de către terţi” va fi emis şi tipărit prin intermediul centrului de imprimare masivă, fapt care va conduce la deblocarea veniturilor pe care debitorul le are de încasat de la terţi într-un timp relativ mai scurt, potrivit unui comunicat al ANAF.

Măsura va conduce și la reducerea timpului executorului fiscal şi alocarea acestei resurse către alte activităţi în scopul eficientizării colectării creanţelor bugetare.