Ordonanţă care reglementează stingerea obligaţiilor fiscale şi bugetare, aprobată!

Legea nr. 222/2019 a aprobat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2019 privind reglementarea unor măsuri pentru stingerea unor obligaţii fiscale şi bugetare, precum şi unele măsuri referitoare la obligaţiile de plată aferente împrumuturilor din venituri din privatizare şi împrumuturilor contractate de statul român de la instituţii de credit şi subîmprumutate operatorilor economici.

Ordonanţă de urgenţă reglementează o modalitate specială de stingere a obligaţiilor fiscale şi bugetare, administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ale operatorilor economici care deţin capacităţi de producere a energiei electrice şi termice în cogenerare instalate în Sistemul electroenergetic naţional reprezentând active funcţionale energetice şi activele miniere ce asigură cărbunele necesar funcţionării acestora.</p>

Se prevede că măsurile se aplică şi operatorilor economici aflaţi în procedură de insolvenţă, cu aplicarea legislaţiei specifice.


Publicat

în

de către