Proiect: Sancţiunile în cazul primului control făcut de ANAF la agenţii economici ar putea fi eliminate

anaf (1)Conform unui proiect de lege iniţiat de UDMR, sancţiunile în cazul primului control făcut de ANAF la agenţii economici ar putea fi eliminate, urmând a fi elaborat un plan de acţiune în baza căruia antreprenorul să beneficieze de ”oportunitatea de a repara neregulile, infracţiunile comise”.

Deputatul UDMR Szabo Odon, crede că sistemul actual practicat de ANAF este abuziv, nu susţine activitatea antreprenorilor şi că este „o formă vicioasă, balcanică” de verificare, prin care se încearcă „în mod perfid” îmbogăţirea vistieriei de stat,„invocând termenii legii”.

„În sistemul de control practicat de ANAF trebuie să existe o atitudine constructivă, educativă şi nu una de tip balcanic, prin care se încearcă amendarea cu orice preţ a agentului economic. Dacă cineva greşeşte, trebuie să i se atragă atenţia, respectiv trebuie informat, educat să acţioneze conform planului elaborat”, a precizat deputatul.

Proiectul de lege se bazează pe un model britanic şi nu vizează infracţiuni penale.


Publicat

în

,

de către