Contribuţia la sănătate datorată de o persoană fără venituri, din mai, va creşte

DSC03875-440x247Potrivit art. 1 din Hotărârea Guvernului nr.1.017/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 987/2015, începând cu data de 1 mai 2016, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 1.250 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2016, reprezentând 7,382 lei/oră.

Astfel, persoanele fizice care nu obţin venituri, inclusiv cele cu domiciliul în ţară, dar care lucrează în străinătate fără forme legale, vor datora un cuantum majorat la contribuţia la sistemul public de sănătate (CASS).

Însă în cazul în care un proiect de act normativ al Ministerului Finanţelor Publice (MFP) va fi aprobat de Guvern, obligativitatea plăţii CASS de către persoanele menţionate anterior ar putea dispărea, astfel cei care nu realizează venituri să poată opta să plătească contribuţia lunar sau doar la momentul în care vor avea nevoie de servicii medicale.

De aceea, începând cu luna mai, contribuţia datorată de o persoană fără venituri va fi în cuantum de 68,75 de lei/lună (5,5% x 1.250 lei), comparativ cu primele patru luni ale anului, aceasta a avut o valoare de 57,75 de lei pe lună (5,5% x 1.050 lei).

 


Publicat

în

de către