Salarial mediu net a ajuns la 1.918 lei

salarii
Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, în luna noiembrie, câştigul salarial mediu a fost de 1.918 lei net, fiind în creştere faţă de luna octombrie cu 47 lei.

În luna noiembrie 2015, în majoritatea activităţilor din sectorul economic nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare faţă de luna octombrie 2015. Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime anuale sau pentru sărbători), sume din profitul net şi din alte fonduri, dar şi realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net au fost influenţate în unele activităţi economice şi de disponibilizările de salariaţi cu câştiguri salariale mici„, se arată în raportul INS.

Comparativ cu luna noiembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 10%.


Publicat

în

de către

Etichete: