Salariile noastre încotro?

salariile noastre incotro

În luna august câştigul salarial mediu net a scăzut cu 31 de lei

Câştigul salarial mediu nominal net a fost în luna august de 1.604 lei, în scădere cu 31 de lei (-1,9%) faţă de luna precedentă, cele mai mari valori consemnându-se în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, de 3.948 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, de 884 lei.

Totodată, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.219 lei în august, cu 1,8% mai mic decât în iulie.

 „Indicele câştigului salarial real pentru luna august 2013 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 98,3%.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 120,9%, cu 2 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna iulie 2013″, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).


Publicat

în

de către