Raportări la BNR cu privire la informaţiile despre creditele peste 20.000 lei

gethumb.detailsConform unui proiect BNR, de la 1 mai 2015, băncile şi IFN-urile din Registrul Special vor raporta informaţii suplimentare la Centrala Riscului de Credit pentru creditele peste 20.000 de lei, care se referă în principal la expuneri neperformante, improbabilitatea de plată sau restructurări de credite.

Astfel, baza de date a Centralei Riscului de Credit va fi completată cu informaţii cu privire la debitori şi credite, datele cerute fiind atât calitative, cât şi cantitative, conform unui proiect de regulament BNR pentru modificarea Regulamentului Băncii Naţionale a României 2/2012 privind organizarea şi funcţionarea Centralei Riscului de Credit, publicat în Monitorul Oficial nr. 49/2012

Totodată, vor fi raportate informaţii referitoare la detalierea serviciului datoriei în funcţie de numărul zilelor de întârziere la plată, detalierea tipului de ipoteci imobiliare şi respectiv a valorii acestora.

De asemenea, sunt raportate date despre fraudele cu carduri comise de posesori, respectiv date identificare posesor card, tip card, valuta, data constatării fraudei şi suma fraudată.

Potrivit proiectului, aceste raportări vor fi transmise în februarie pentru decembrie, în mai pentru martie, în august pentru iunie şi în noiembrie pentru septembrie.


Publicat

în

,

de către