Aprobarea formularelor de declarare a activităţilor de sponsorizare în domeniul dispozitivelor medicale

spital1

Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordin pentru aprobarea formularelor de declarare a activităţilor de sponsorizare în domeniul dispozitivelor medicale şi al materialelor sanitare.

Potrivit proiectului de act normativ, producătorii sau reprezentanţii acestora în România şi distribuitorii angro şi en détail de dispozitive medicale şi materiale sanitare au obligaţia să declare Ministerului Sănătăţii, până la data de 31 martie a anului în curs, toate activităţile de sponsorizare, precum şi orice alte cheltuieli suportate în anul anterior raportării pentru medici, asistenţi medicali, organizaţii profesionale, organizaţii de pacienţi şi orice alt tip de organizaţii care au activităţi în domeniul sănătăţii.

De asemenea, obligaţia prevăzută mai sus revine şi beneficiarilor activităţilor de sponsorizare, medici, asistenţi medicali, organizaţii profesionale, organizaţii de pacienţi şi orice alt tip de organizaţii care au activităţi în domeniul sănătăţii.

Formularele de declarare a activităţilor prevăzute la art. 1 din ordin sunt cuprinse în anexele nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din proiectul de act normativ.


Publicat

în

,

de către