Senatul a adoptat un proiect de lege prin care perioada în care taţii beneficiază de concediu paternal se extinde de la 5 la 10 zile.
Potrivit proiectului de lege, concediul paternal se acordă, la cerere, în primele două luni de la naşterea copilului, justificat cu certificatul de naştere al acestuia, din care rezultă calitatea de tată a petiţionarului. Indemnizaţia pentru concediul paternal se plăteşte integral din fondul de salarii al unităţii şi este egală cu salariul corespunzător perioadei respective.
Senatorii au adoptat proiectul cu 94 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi 4 abţineri.