Federaţia Sanitas din România a informat că angajaţii din sistemul sanitar vor primi şi în anul 2016 toate drepturile salariale, inclusiv tichetele de masă şi plata dublă pentru orele muncite în zilele când sunt sărbători legale.
Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă care prevede că personalul bugetar nu va primi nici în 2016 premii, tichete de masă, tichete cadou, vouchere de vacanţă, indemnizaţii de ieşire la pensie, de trecere în rezervă sau retragere, excepţiile fiind aplicate şi în anii trecuţi.
„Ca excepţie de la ordonanţa de urgenţă a Guvernului, angajaţii din sistemul sanitar vor primi drepturile salariale, întrucât sunt plătiţi din contractele cu casa de asigurări de sănătate”, a precizat liderul Sanitas, Marius Sepi.
De asemenea, în actul normativ se mai prevede că munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, dar şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa în 2016 numai cu timp liber corespunzător acestora, cu excepţia situaţiilor când se dispune altfel.