Până la sfârşitul anului, Guvernul va lua o decizie cu privire la salariul minim

salarii
După prezentarea finală a bugetului pe 2016, premierul Dacian Cioloş a declarat că Guvernul va trebui să ia până la sfârşitul acestui an o decizie legată de salariul minim pe economie.

Pe de altă parte, Cioloş a precizat că îl preocupă mai mult impactul anumitor decizii, legate de salariul minim, asupra câtorva sectoare „care sunt intensive în mână de lucru, care au un nivel al profitului care este deja fragil”.

Pe mine mă îngrijorează impactul nu atât asupra Bugetului de stat care este minim după ce deja au fost crescute salariile bugetarilor cu acel 10 la sută, sunt şi multe sectoare economice care nu lucrează la nivelul salariului minim şi am avut anumite contacte informale cu anumiţi reprezentanţi ai mediului de afaceri, însă avem, pe de altă parte, şi câteva sectoare care sunt intensive în mână de lucru, care au un nivel al profitului care este deja fragil şi acolo cred că trebuie să ne uităm mai atent să vedem care poate să fie impactul anumitor decizii asupra acestor sectoare„, a precizat Cioloş.

Liviu Dragnea, i-a cerut, premierului ca, până cel mai târziu în 15 decembrie, înainte ca Parlamentul să voteze bugetul pe 2016, Guvernul să transmită când şi cu cât va fi majorat salariul minim pe economie.


Publicat

în

,

de către

Etichete: