Potrivit modificărilor aduse de noul Cod Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală, impozitele locale pentru clădirile, terenurile şi maşinile achiziţionate în cursul acestui an vor fi achitate de noii proprietari abia în 2017, iar pentru 2016 taxele vor fi plătite de vânzători, întrucât deţineau bunurile în proprietate la 31 decembrie 2015.
Astfel dacă un contribuabil şi-a procuat o casă în ianuarie 2016, acesta va plăti impozit pentru ea abia în anul 2017, în 2016 va plăti pentru ea vechiul proprietar. Noile modificări legislative sunt valabile şi pentru terenuri şi maşini.
În ceea ce priveşte termenele pentru plata impozitelor şi taxelor locale, acestea au rămas aceleaşi, respectiv 31 martie şi 30 septembrie. Deasmenea, consiliile locale pot majora cotele maxime de taxe locale prevăzute în Codul Fiscal cu 50%, în loc de 20% până în acest an.