Abaterea disciplinară a salariaţilor

download (23)

Legea acordă angajatorului dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare, în situaţiile în care constată că aceştia se fac vinovaţi de o abatere disciplinară.

Vă reamintim faptul că avertismentul scris este singurul tip de sancţiune care nu presupune efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.

Astfel, cu excepţia avertismentului scris, orice tip de sancţiune disciplinară se va dispune numai în urma efectuării cercetării disciplinare.

În cazul în care concluziile comisiei de cercetare disciplinară arată faptul că salariatul cercetat este nevinovat, angajatorul are obligaţia de a-i plăti acestuia toate drepturile salariale de care a fost lipsit pe perioada cercetării.

Demararea procesului de cercetare se realizează prin numirea unei comisii de cercetare şi prin convocarea salariatului respectiv.

În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.

Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în vederea cercetării prealabile, fără un motiv obiectiv, dă dreptul angajatorului să dispună sancţionarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de şase luni de la data săvârşirii faptei.

Decizia de sancţionare se comunică salariatului în cel mult cinci zile calendaristice de la data emiterii şi produce efecte de la data comunicării.

Comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa comunicată de acesta.

Decizia de sancţionare poate fi contestată de salariat la instanţele judecătoreşti competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării.


Publicat

în

de către