Din februarie 2017 se pot deduce abonamentele medicale la calculul impozitului pe salarii

contabilitate-300x200

Din punctul de vedere al noutăţilor fiscale, începând cu 01 februarie 2017, apare o deducere suplimentară la calculul impozitului pe venitul din salarii, respectiv o persoană fizică din România are dreptul să îşi deducă abonamente medicale în suma de 400 euro anual, la calculul venitului din salarii, conform art. 78 alin. (2) lit. a) pct. (iv) din Codul fiscal, adoptat prin Legea nr. 227/2015.

Astfel, potrivit art. 78 (2) Impozitul lunar prevăzut la alin. (1) se determină astfel:
a) la locul unde se află funcţia de bază, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinată ca diferenţă între venitul net din salarii calculat prin deducerea din venitul brut a contribuţiilor sociale obligatorii aferente unei luni, datorate potrivit legii în România sau în conformitate cu instrumentele juridice internaţionale la care România este parte, precum şi, după caz, a contribuţiei individuale la bugetul de stat datorată potrivit legii, şi următoarele: (…)
(iv) primele de asigurare voluntară de sănătate, precum şi serviciile medicale furnizate sub formă de abonament, definite conform Legii nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, suportate de angajaţi, astfel încât la nivelul anului să nu se depăşească echivalentul în lei al sumei de 400 euro.

Din analiza temeiului normativ, reţinem următoarele aspecte principale:

  •  Abonamentul medical este suportat de salariat din fondurile personale; acest lucru înseamnă că salariatul va prezenta angajatorului documentele ce atestă plata abonamentului, iar angajatorul va ţine evidenţa sumelor deduse la calculul impozitului pe venitul din salarii; în mod normal, luna în care s-a efectuat plata abonamentului va fi luna în care se acorda deducerea.
  •  Această sumă de 400 euro nu se suportă din impozitul pe venit, ci reprezintă o alta deducere a persoanei fizice, luată în calcul când se determină impozitul pe venit.