Deadline! Declararea impozitului pe profit!

Impozitul pe profit aferent anului 2016 trebuie declarat și achitat de către contribuabili până cel târziu pe 27 martie 2017, prin intermediul formularului 101. Totuși, există anumite persoane scutite de la această obligație, în timp ce anumite entități aplică un sistem de impozitare diferit, cum este și cazul microîntreprinderilor, care plătesc un impozit de 1% sau 3% pentru veniturile realizate, în funcție de existența salariaților.

Având în vedere că termenul obişnuit de 25 al lunii martie cade într-o zi de sâmbătă, acest termen va fi prelungit până luni, 27 martie.

Cine are obligaţia de a achita impozitul pe profit?

Potrivit ştirilor juridice, raportarea impozitului pe profit se face în prezent prin intermediul formularului 101, iar obligația revine, printre altele, firmelor din România, firmelor străine care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu permanent/mai multor sedii permanente în țara noastră sau societăților străine care au locul de exercitare a conducerii efective în România.

Cine este scutit de la plata acestui tip de impozit?

Potrivit art. 13 alin. 2) C. fiscal nu trebuie să achite acest următoarele entităţi fiscale:

a) Trezoreria Statului;
b) instituţia publică, înfiinţată potrivit legii, cu excepţia activităţilor economice desfăşurate de aceasta;
c) Academia Română, precum şi fundaţiile înfiinţate de Academia Română în calitate de fondator unic, cu excepţia activităţilor economice desfăşurate de acestea;
d) Banca Naţională a României;
e) Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, constituit potrivit legii;
f) Fondul de compensare a investitorilor, înfiinţat potrivit legii;
g) Fondul de garantare a pensiilor private, înfiinţat potrivit legii;
g indice 1) Fondul de garantare a asiguraţilor, constituit potrivit legii;
h) persoana juridică română care plăteşte impozit pe veniturile microîntreprinderilor, în conformitate cu prevederile titlului III;
i) fundaţia constituită ca urmare a unui legat;
j) entitatea transparentă fiscal cu personalitate juridică.

Microintreprinderi

Reamintim că în cazul microintreprinderilor le sunt aplicate următoarele cote de impozitare:

  • cotă de impozitare de 1% pentru microîntreprinderile ce au cel puţin un salariat;
  • cotă de impozitare de 3% pentru microîntreprinderile care nu au nici măcar un salariat.

Art. 51 C. fiscal ne explică ce persoane pot fi considerate salariaţi. Astfel prin salariat se înţelege persoana angajată cu contract individual de muncă cu normă întreagă, potrivit Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Condiţia se consideră îndeplinită şi în cazul microîntreprinderilor care au persoane angajate cu contract individual de muncă cu timp parţial dacă fracţiunile de normă prevăzute în acestea, însumate, reprezintă echivalentul unei norme întregi sau au încheiate contracte de administrare sau mandat, potrivit legii, în cazul în care remuneraţia acestora este cel puţin la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

De reţinut!

Deadline! 27 martie termen limită pentru depunerea declaraţiei privind impozitul pe profit iar raportarea impozitului pe profit se face prin intermediul formularului 101.


Publicat

în

, ,

de către