Modificările fiscale preconizate pentru anul 2018!

Anul viitor urmează să aducă multe modificări fiscale. Executivul ia în calcul impozitarea tuturor veniturilor, inclusiv a tichetelor cadou, eliminarea a patru cote din plata contribuţiilor sociale şi trecerea acestora în responsabilitatea angajatului. De asemenea, declaraţiile de venit ar putea fi depuse pe familie, incluzând toate sumele încasate de membri.

Ministerul de Finanţe a început discuţiile cu grupurile de lucru pentru a stabili eventualele schimbări în ceea ce priveşte impozitarea muncii şi a veniturilor populaţiei, de anul viitor.

De asemenea, veniturile sub 2.000 de lei nu vor mai fi impozitate. Contribuţiile sociale vor scădea la 35% şi vor fi exlusiv în sarcina angajatului,  însă plătite de angajator. Cei mai afectaţi vor fi românii cu activităţi independente, PFA-urile şi cei care au venituri din chirii. În cazul primelor două exemple, costurile privind contribuţiile se vor dubla. Iar pentru chirii contribuţiile sociale vor fi, de asemenea, majorate cu 100%.

O altă noutate extrem de importantă, ar fi că Finanţele nu exlud eliminarea a patru din cele şase cote de impozitate pentru CAS. Astfel, angajatul va datora doar contribuţiile de pensii şi cele de sănătate, urmând ca cea de şomaj, cea pentru concedii medicale, fondul de accidente de muncă şi cel de creanţe salariale să se elimine.


Publicat

în

,

de către