Autoritățile locale ar putea stabili impozite reduse pe imobilele persoanelor juridice, în funcție de specificul activității economice pe care doresc să o stimuleze, conform unui proiect de lege inițiat de liberali.
Potrivit proiectului: „Această modificare are scopul de a asigura o mai mare libertate de decizie consiliilor locale, respectiv Consiliului General al Municipiului București, în vederea stabilirii unei cote de impozitare, cuprinse între 0,2% – 1,3%, în vederea stimulării unor activități economice locale, în funcție de specificul fiecărei localități și de prioritățile comunităților locale pentru stimularea unor sectoare economice de activitate, cum ar fi: agricultura, turismul, HORECA, cercetarea, educația, sănătatea. Este o propunere legislativă care ar stimula mediul de afaceri și ar introduce corectitudine în politica fiscală din România”.