A fost publicat proiectul de Ordin pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă

Ministerul Finanțelor Publice a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordin pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2019 a operatorilor economici, precum și pentru modificarea și completarea unor prevederi contabile.

Aspecte reglementate prin proiectul de ordin:

a) referitor la ajustările pentru deprecierea avansurilor acordate furnizorilor

Deoarece s-a constatat că și avansurile acordate furnizorilor pot fi depreciate, se impune introducerea în planul de conturi aplicabil operatorilor economici, respectiv persoanelor juridice fără scop patrimonial, a unor conturi distincte care să reflecte atât constituirea, cât și reluarea acestor deprecieri.

În mod corespunzător, se propune completarea prevederilor referitoare la funcțiunea conturilor.

b) referitor la erorile constatate în legătură cu situațiile financiare interimar

Prin prezentul proiect de ordin se propune ca Procedura de corectare a erorilor cuprinse în situaţiile financiare anuale şi raportările contabile anuale depuse de operatorii economici şi persoanele juridice fără scop patrimonial, aprobată prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 450/2016, să se aplice și în cazul situațiilor financiare interimare întocmite de operatorii economici potrivit prevederilor Legii nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și depuse de aceștia la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice.

c) referitor la aria de aplicabilitate a reglementărilor contabile privind contabilitatea în partidă simplă

Prin prezentul proiect de act normativ se propune menționarea explicită în cuprinsul ariei de aplicabilitate a Reglementărilor contabile privind contabilitatea în partidă simplă, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 170/2015, a persoanelor fizice care obțin venituri din închirierea de imobile/apartamente/camere, care desfășoară activități producătoare de venit și al căror venit net anual este determinat în sistem real, potrivit Codului fiscal.


Publicat

în

,

de către