La nivelul fiecărei unităţi administrativ – teritoriale va fi prezentă o persoană de asistenţă pentru completarea declaraţiei unice

Ordinul 966/2021 prevede modificarea alin. (1) al art. 5 din Procedura de acordare a asistenţei realizate de organul fiscal local în colaborare cu organul fiscal central în vederea completării şi/sau depunerii, precum şi transmiterii declaraţiei unice privind impunerea veniturilor persoanelor fizice, aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor publice şi al viceprim – ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 1.938/4.735/2018.

Astfel, organul fiscal central va stabili lista cu persoana/persoanele care va/vor colabora cu organul fiscal local în vederea acordării asistenţei privind completarea şi/sau depunerea, precum şi transmiterea declaraţiei unice, precum şi un calendar în care persoanele desemnate se deplasează la sediul organului fiscal local în acest scop, astfel încât cel puţin o zi pe săptămână, la nivelul fiecărei unităţi administrativ – teritoriale, să fie prezent un funcţionar cu atribuţii de asistenţă din cadrul organului fiscal central sau un alt funcţionar din cadrul organului fiscal central, de la data de 15 ianuarie şi până la împlinirea termenului de depunere a declaraţiei unice, prevăzut de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal


Publicat

în

,

de către