Azilanţii vor primi lunar ajutor nerambursabil

azilMiercuri, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii azilului care prevede că persoanele care dobândesc o formă de protecţie în România vor beneficia de un ajutor lunar nerambursabil.

Actul normativ stipulează transformarea ajutorului lunar rambursabil pentru aceste persoane în ajutor lunar nerambursabil şi raportarea cuantumului acestuia la indicatorul social de referinţă (ISR).

Potrivit actului normativ adoptat, dacă timp de trei luni se constată că ajutorul nu este ridicat, plata acestuia se suspendă iar în cazul în care până la finalizarea termenului de nouă luni prevăzut de lege nu a fost solicitat, ajutorul nu se mai acordă. De asemenea, actul normativ prevede reglementarea situaţiilor pentru care nu a mai fost posibilă recuperarea sumei acordate cu titlu de ajutor rambursabil, aşa cum prevedea iniţial legea, prin stingerea debitelor, acestea fiind imposibil de recuperat în condiţiile în care persoanele care au beneficiat nu se mai află pe teritoriul României.


Publicat

în

de către