Guvernul are intenţia a a aplica o reducere experimentală de 9% a TVA la pâine, de la 1 iulie până la 31 decembrie.
Această măsură a fost convenită cu Fondul Monetar Internaţional.
Dacă rezultatele vor fi favorabile, taxa pe valoarea adăugată ar putea fi diminuată şi la fructe, legume sau carne.
Preşedintele ROMPAN, Aurel Popescu, a afirmat că decizia Guvernului de a aplica o reducere de 9% a TVA la pâine este o măsură revoluţionară, curajoasă şi excepţională.
Preşedintele UNPCPR, Costel Olteanu, întrebat dacă se va reduce evaziunea fiscală, a spus că vom trăi şi vom vedea, însă efectul de care îi este frică cel mai mult este scăderea veniturilor bugetare, într-un an în care bugetul este destul de sărac.
El a mai spus că pentru a face viaţa mai uşoară celor cu venituri sub medie este necesar un program de reducere graduală a TVA la produsele de bază necesare traiului zilnic.