Legea privind unele măsuri fiscal – bugetare a fost publicată!

În Monitorul Oficial nr. 977/2023 a fost publicată Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal – bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung.

Prin adoptarea acestei se legi se aprobă măsuri pentru a înlătura risipa de fonduri publice, dar şi pentru a administra patrimoniul statului şi activele publice prin intermediul operatorilor economici deţinuţi de statul român, unităţile administrativ – teritoriale, precum şi de alte entităţi publice.

Măsuri fiscale adoptate de prezenta lege:

-Impozit suplimentar pentru instituţiile de credit – persoane juridice române şi sucursalele din România ale instituţiilor de credit – persoane juridice străine
Instituţiile de credit – persoane juridice române şi sucursalele din România ale instituţiilor de credit – persoane juridice străine datorează suplimentar impozitului pe profit un impozit pe cifra de afaceri calculat prin aplicarea asupra cifrei de afaceri a următoarelor cote de impozitare:
a) 2%, pentru perioada 1 ianuarie 2024 – 31 decembrie 2025 inclusiv;
b) 1%, începând cu data de 1 ianuarie 2026.

-Impozit suplimentar pentru persoanele juridice care desfăşoară activităţi în sectoarele petrol şi gaze naturale

-Cotele de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor se modifică
Cotele de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor sunt:
a) 1%, pentru microîntreprinderile care realizează venituri care nu depăşesc 60.000 euro inclusiv şi care nu desfăşoară activităţile prevăzute la lit. b) pct. 2;
b) 3%, pentru microîntreprinderile care:
1. realizează venituri peste 60.000 euro; sau
2. desfăşoară activităţi, principale sau secundare, corespunzătoare anumitor coduri CAEN dintre care amintim: 5510 – Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare, 5520 – Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată, 5530 – Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere, 5590 – Alte servicii de cazare, 5610 – Restaurante.

-Orice venituri constatate de organele fiscale, în condiţiile Codului de procedură fiscală, a căror sursă nu a fost identificată, se impun cu o cotă de 70% aplicată asupra bazei impozabile ajustate.


Publicat

în

, , ,

de către