Un proiect prevede modificarea Codului fiscal!

Ministerul Finanțelor a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanță pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal.

Se propune transpunerea prevederilor Directivei (UE) 2022/542 a Consiliului din 5 aprilie 2022 de modificare a Directivelor 2006/112/CE și (UE) 2020/285 în ceea ce privește cotele taxei pe valoarea adăugată, care vizează, în principal, modificarea normelor care reglementează locul prestării pentru activitățile/evenimentele care presupun prezență virtuală/sunt transmise pe internet sau sunt puse la dispoziție printr-o altă modalitate virtuală, pentru a se asigura impozitarea în statul membru de consum, astfel încât serviciile prestate unui client prin mijloace electronice să fie impozabile în locul în care clientul este stabilit, își are domiciliul stabil sau reședința obișnuită.

Întrucât persoanele impozabile stabilite în alte state membre cărora li s-a confirmat posibilitatea aplicării regimului special de scutire pentru întreprinderi mici în România prin atribuirea de către statul membru de stabilire a codului de identificare cu sufixul “EX” valabil pentru România, nu pot fi private de acest drept, este necesară includerea unor prevederi tranzitorii care să reglementeze această situație, intervenită până la intrarea în vigoare a prevederilor prezentului act normativ, respectiv aplicarea scutirii pentru întreprinderi mici în România.


Publicat

în

,

de către