Completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 – proiect

modificari

Pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a fost publicat spre dezbatere publică Proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Prin prezentul proiect de act normativ se propune ca, în cadrul cooperării cu Autoritatea Europeană pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (AEAPO), A.S.F. să îndeplinească următoarele obligaţii:
– să asigure îndeplinirea obligaţiilor care îi revin în calitate de autoritate competentă potrivit Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări şi pensii ocupaţionale), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE şi de abrogare a Deciziei 2009/79/CE a Comisiei;
să comunice AEAPO, informaţiile necesare cu privire la statele membre în care funcţionează entităţile care intră în aria sa de autorizare, reglementare şi supraveghere;
– să informeze imediat AEAPO atunci când acordă o autorizaţie prealabilă de funcţionare a unei entităţi, în cazul activităţii transfrontaliere;
– să notifice imediat AEAPO despre decizia motivată de interzicere a activităţilor unei entităţi, adoptată potrivit competenţei sale;
– să raporteze către AEAPO dispoziţiile naţionale cu caracter prudenţial relevante pentru domeniul pensiilor private, care nu sunt cuprinse în legislaţia de muncă şi protecţie socială;
– informează AEAPO şi Comisia Europeană cu privire la orice dificultate majoră apărută în exercitarea activităţii sale, reglementate prin normele naţionale armonizate cu dreptul Uniunii Europene.


Publicat

în

de către