15 iulie – ultima zi în care producătorii de lapte pot depune cererile de plată

download (1)Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte potenţialilor beneficiari că data de 15 iulie 2013 este ultima zi în care pot depune cererile de plată aferente anului 2013, în cadrul ‘Schemei de ajutor specific acordat producătorilor de lapte şi de carne de vită din zonele defavorizate’, finanţată din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).
De acest sprijin comunitar pot beneficia crescătorii de vaci de lapte şi/sau de bivoliţe de lapte şi/sau de taurine din rase de carne şi/sau metişii cu rase de carne. Solicitanţii trebuie să depună o cerere pe beneficiar pentru toate exploataţiile deţinute (cu cod de exploataţie înregistrat în RNE al ANSVSA), la centrul judeţean APIA pe a cărui rază teritorială se află exploataţia cu cel mai mare număr de animale dar şi documentele specifice.
Pentru a beneficia de acest sprijin, exploataţiile trebuie să fie localizate în zonele defavorizate din România, identificate în Anexa 4A la Programul Naţional de Dezvoltare Rurală PNDR 2007 – 2013; bovinele din exploataţiile pentru care beneficiarul cere ajutor specific sunt identificate şi consemnate în Registrul Naţional al Exploataţiilor – RNE; deţin registrul individual al exploataţiei, actualizat în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr.1760/2000; bovinele din exploataţie sunt cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor şi caprinelor, iar acţiunile prevăzute sunt efectuate la zi.
APIA pune la dispoziţia beneficiarilor cereri pretipărite cu efectivul de animale pentru fiecare categorie înscris în RNE.


Publicat

în

de către