Proiectul de lege care cuprinde limitarea tranzacţiilor în numerar şi reducerea comisioanele bancare, a fost amânat de Guvern, pe motiv că documentul trebuie să mai fie discutat în continuare cu reprezentanţii mediului de afaceri, care au formulat numeroase observaţii. Şi doar după discuţiile cu mediul de afaceri, acest proiect va fi aprobat de Guvern şi transmis Parlamentului.
Reamintim că Ministerul Finanţelor, condus de Daniel Chiţoiu, a emis un proiect de ordonanţă de urgenţă, potrivit căruia este interzis plata în numerar pentru cumpărările de terenuri, case şi maşini, indiferent de valoarea acestora, în caz contrar ambele părţi riscă o amendă de 20% din valoarea tranzacţiei.
Dar şi Guvernul a introdus noi plafoane privind plăţile maxime pe care firmele le pot efectua zilnic în numerar, precum şi plăţile în numerar pe care poate să le facă populaţia către firme, de asemenea nerespectarea acestor plafoane duce la amenzi destul de mari.