La nici zece luni de la lărgirea sferei de aplicare pentru categoria altor produse accizabile pentru care operatorii economici care produc, achiziţionează din teritoriul comunitar ori importă astfel de produse plătesc accize, iată că avem modificări la două dintre produsele abia introduse în această categorie.
Astfel, prin publicarea, în Monitorul Oficial nr. 355 din 14 mai 2014, a Legii nr. 69 din 12 mai 2014 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 28/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal – bugetare, s-a modificat art. 207 din Codul Fiscal care stabileşte care sunt produsele care sunt supuse accizelor, se aduc clarificări ale dispoziţiilor privind aplicarea accizelor nearmonizate pentru livrări de arme şi muniţii, a celor referitoare la momentul exigibilităţii accizelor pentru tranzacţii cu produse supuse accizelor nearmonizate, precum şi stabilirea situaţiei în care este necesară depunerea declaraţiei de accize pentru tranzacţii cu produse supuse accizelor nearmonizate.
Dacă până la data intrării în vigoare a Legii 69/2014 se datorau accize doar pentru armele de vânătoare şi armele de uz personal, cartuşele cu glonţ şi alte tipuri de muniţie, începând cu 17 mai 2014 se plătesc accize pentru toate tipurile de arme, cu excepţia celor de uz militar sau de uz sportiv şi pentru muniţia necesară acestora.
Atenţie! Codurile NC prevăzute la art. 207 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal se regăsesc în Regulamentul 927 din 09 octombrie 2012 de modificare a anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful vamal comun, publicat în Jurnalul Oficial al UE nr. 304 din 31 octombrie 2012.
Calculul accizei
Conform ultimelor noutăţi legislative, accizele se datorează o singură dată şi se calculează prin aplicarea sumelor fixe pe unitatea de măsură asupra cantităţilor produse şi comercializate, importate sau achiziţionate intracomunitar, după caz. Vă reamintesc că, până la data modificării, accizele se plăteau doar pentru cantităţile produse, nu şi comercializate.
Plătitori de accize
La categoria plătitorilor de accize s-au făcut, de asemenea, modificări şi anume vor plăti accize operatorii economici care produc şi comercializează, achiziţionează din teritoriul comunitar ori importă produsele accizabile şi persoanele fizice care achiziţionează din teritoriul comunitar ori importă produsele accizabile.
Dacă până acum accizele pentru arme şi muniţii se plăteau doar de operatorii economici, începând cu data de 17 mai 2014, accizele pentru aceste produse se plătesc de agenţii economici care comercializează către deţinătorul final care prezintă autorizaţia de procurare a armei, în cazul armelor, sau a permisului de portarmă în cazul muniţiei, indiferent dacă acestea sunt achiziţionate intracomunitar, importate sau produse în România şi de persoanele fizice care achiziţionează din teritoriul comunitar sau importă produsele.
Pentru a-şi îndeplini obligaţia plăţii accizelor, operatorii economici care nu au domiciliul fiscal în România, dar intenţionează să desfăşoare activităţi economice cu produse accizabile, trebuie să desemneze un reprezentant fiscal stabilit în România.
Scutiri la plata accizelor
Conform noilor reglementări vor fi scutite la plata accizei şi produsele livrate de plătitorii de accize către beneficiarii scutirilor generale, prevăzute în Codul fiscal la art. 206⁵⁶. Până la data modificării erau scutite doar livrările către rezerva de stat şi rezerva de mobilizare.
Exigibilitatea
Pentru arme şi muniţii exigibilitatea intervine:
-
pentru produsele provenite din operaţiuni de import efectuate de persoane fizice:
-
la data efectuării formalităţilor de punere în liberă circulaţie în cazul muniţiilor;
-
înainte de înscrierea armei în documentul care atestă dreptul de deţinere a armei, sau de port şi de folosinţă, în cazul armelor;
-
-
pentru produsele achiziţionate intracomunitar de persoane fizice:
-
la data documentului comercial pentru produsele achiziţionate intracomunitar de persoane fizice;
-
-
pentru produsele achiziţionate intracomunitar, importate sau produse şi comercializate de operatorii economici:
-
la data efectuării primei vânzări pe piaţa internă către persoana deţinător final, moment atestat prin data facturii şi/sau data bonului fiscal.
-
Plata accizelor
Pentru arme şi muniţii s-au făcut modificări la plata accizelor la bugetul de stat şi anume:
-
pentru produsele provenite din operaţiuni de import efectuate de persoane fizice:
-
plata accizelor se face la data exigibilităţii accizelor
-
-
pentru armele achiziţionate intracomunitar de persoane fizice:
-
plata accizelor se face la data exigibilităţii accizelor
-
-
pentru muniţiile achiziţionate intracomunitar de persoane fizice:
-
termenul de plată a accizelor este până la data de 25, inclusiv, a lunii următoare celei în care intervine exigibilitatea accizelor
-
-
pentru produsele achiziţionate intracomunitar, importate sau produse şi comercializate de operatorii economici:
-
termenul de plată a accizelor este până la data de 25, inclusiv, a lunii următoare celei în care intervine exigibilitatea accizelor.
-
Declaraţiile de accize
Noutatea legislativă legată de declaraţia de accize este pentru persoanele fizice care efectuează achiziţii intracomunitare de arme şi muniţii. Aceştia vor trebui să depună o declaraţie de accize la autoritatea competentă, până la data prevăzută pentru plata accizelor.