Schimbare funcţie între administrator şi contabil la o instituţie de învăţământ preşcolar

vacant seatLa o instituţie de învătământ preşcolar  este posibilă schimbarea de funcţie între un administrator şi un contabil, ambii având aceleaşi studii superioare?

 

     Începând cu luna februarie 2011 prin publicarea în Monitorul Oficial a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 (MO 18/10.01.2011) contabilul şi administratorul fac parte din personalul didactic auxiliar, conform prevederilor de la art. 88 şi art. 249.

     “Art. 88. – (1) Personalul din învăţământul preuniversitar este format din personal didactic, personal didactic auxiliar şi personal administrativ sau nedidactic.

(2) În învăţământul preuniversitar poate funcţiona personal didactic asociat.

(3) Personalul didactic auxiliar este definit conform prevederilor prezentei legi.

(4) Personalul administrativ îşi desfăşoară activitatea în baza Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare.”

     “Art. 249. – Personalul didactic auxiliar este format din:

a) bibliotecar, documentarist, redactor;
b) informatician;
c) laborant;
d) tehnician;
e) pedagog şcolar;
f) instructor de educaţie extraşcolară;
g) asistent social;
h) corepetitor;
i) mediator şcolar;
j) secretar;
k) administrator financiar (contabil);
l) instructor – animator;
m) administrator de patrimoniu. ”

Astfel, conform art. 88 pct. (4) din Legea 1/2011, doar personalul administrativ îşi desfăşoară activitatea conform Legii nr. 53/2003-Codul Muncii, care potrivit art. 41, alin. (3), lit. c) contractul individual de muncă poate fi modificat prin schimbarea funcţiei.

Într-adevar cei doi salariaţi respectă condiţia de studiu prevăzută la art. 250 şi anume:

     “Art. 250. – Pentru ocuparea funcţiilor didactice auxiliare trebuie îndeplinite următoarele condiţii de studii:

k) pentru funcţia de administrator financiar – îndeplinirea condiţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare pentru funcţia de contabil, contabil – şef;

l) pentru funcţia de administrator de patrimoniu – îndeplinirea condiţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare pentru funcţia de inginer/subinginer, economist.

     Dar încadrarea şi menţinerea într-o funcţie didactică auxiliară şi nedidactică este condiţionată de organizarea unui concurs de ocuparea a postului şi de prezentarea unui certificat medical aşa cum se prevede la art. 91 si art. 234 din legea educaţiei.

Art. 91. – (1) Organizarea şi desfăşurarea concursului de ocupare a posturilor didactice auxiliare şi administrative dintr-o unitate de învăţământ sunt coordonate de director. Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ aprobă comisiile de concurs şi validează rezultatele concursului.

(2) Angajarea prin încheierea contractului individual de muncă a personalului didactic auxiliar şi administrativ în unităţile de învăţământ cu personalitate juridică se face de către directorul unităţii, cu aprobarea consiliului de administraţie.”

     “Art. 234. (1) Încadrarea şi menţinerea într-o funcţie didactică sau didactică auxiliară, precum şi într-o funcţie de conducere, de îndrumare şi de control sunt condiţionate de prezentarea unui certificat medical, eliberat pe un formular specific elaborat de Ministerul Educaţiei Naţionale, împreună cu Ministerul Sănătăţii. Incompatibilităţile de ordin medical cu funcţia didactică sunt stabilite prin protocol încheiat între Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Sănătăţii.”

     Aşa cum rezultă din cele prezentate şi confirmate telefonic de un reprezentant al Inspectoratului Şcolar, NU se poate face schimbarea funcţiilor între cei doi salariaţi.

     Eliberarea postului se face doar prin încetarea contractului de muncă, vacantarea postului, deblocarea de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi organizarea unui nou concurs şi în ultima fază incheierea unui nou contract individual de muncă.


Publicat

în

,

de către