Categorie: Domeniul bancar

  • FP a suspendat o ofertă de achiziţionare de acţiuni de peste 300 mil. lei

    Ca urmare a „ajustărilor majore recente a preţurilor de pe piaţă de capital”, Fondul Proprietatea (FP) a suspendat procesul cu privire la derularea ofertei publice de achiziţionare a acţiunilor proprii în cadrul celui de-al 6-lea program de răscumpărare de titluri. Astfel, FP a anunţat intenţia de a cumpăra 430 de milioane de acţiuni proprii, cu o valoare de…

  • Proiect de lege privind protecţia creditorilor de abuzurile băncilor

    Potrivit unui proiect de lege, Protecţia Consumatorilor vrea să-i protejeze pe datornicii de credite de abuzurile băncilor în ceea ce priveşte executările silite rapide şi hărţuirile recuperatorilor de creanţe. Documentul mai prevede că bancherii nu vor mai putea să-i lase pe români fără casele luate pe credit, înainte să găsească soluţii de reducere a ratelor…

  • Autorităţile române ar putea lansa o emisiune de eurobonduri

    Ministrul Finanțelor, Anca Dragu, a anunţat că România analizează posibilitatea lansării unei emisiuni de eurobonduri în perioada imediat următoare, iar autoritățile iau în considerare maturități pe termen scurt și pe termen foarte lung. Polonia a devenit prima țară emergentă care a accesat piețele de eurobonduri în acest an, strângând 1,75 miliarde de euro de pe…

  • 799,991 de milioane de lei a împrumutat Ministerul Finanţelor Publice de la bănci

    799,991 de milioane de lei a împrumutat Ministerul Finanţelor Publice de la bănci, printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu scadenţa la un an, la un randament mediu de 0,82% pe an. Pentru luna ianuarie 2016, Ministerul Finanţelor Publice a planificat împrumuturi de 4,56 miliarde de lei de la băncile comerciale, din care 4,2 miliarde de…

  • Tranzacţii efectuate de Fondul Proprietatea în luna decembrie

    Fondul Proprietatea a efectuat în decembrie cel de-al şaselea program de răscumpărări de acţiuni, ajungând la un total de 149 milioane de titluri achiziţionate pentru care a plătit 121 milioane de lei. Pachetul reprezintă 3,48% din capitalul social subscris şi vărsat la finele lunii noiembrie 2015 Potrivit unui raport, FP a cumpărat în perioada 28-31…

  • AAFBR: În 2016, dobânda-cheie ar putea fi menţinută la 1,75%

    Asociaţia Analiştilor Financiar-Bancari (AAFBR) consideră că Banca Naţională a României (BNR) ar putea păstra dobânda-cheie la minimul istoric de 1,75% pe an în anul 2016, iar politica monetară să fie relaxaată prin reducerea ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei la 6% în luna decembrie şi a celor pentru valută la 12%. Totuşi, anul 2017…

  • MFP a împrumutat milioane de lei de la bănci

    La licitaţia din 4 ianuarie, Ministerul Finanţelor Publice a atras 600 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni cu scadenţa pe 17 ianuarie 2018, la un randament mediu de 1,47% pe an. Valoarea din prospectul emisiunii a fost de 600 de milioane de lei, iar ofertele băncilor au însumat doar 989,8…

  • Comunicarea organului fiscal despre deschiderea sau închiderea de conturi

    Noul Cod de Procedură Fiscală, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2016, prevede ca instituţiile de credit să raporteze, obligatoriu, organului fiscal central, în fiecare zi lucrătoare, următoarele informaţii aferente zilei bancare anterioare: lista titularilor persoane fizice, juridice sau orice alte entităţi fără personalitate juridică ce deschid ori închid conturi, precum şi datele de identificare ale persoanelor…

  • Termenul de intrare în vigoare a Legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice a fost prorogat

    În Monitorul Oficial al României nr. 962 din 24 decembrie 2015 a fost publicată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 61/2015 pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice. Actul normativ prevede că termenul de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice…

  • Aplicarea Legii falimentului personal amânată

    Aplicarea Legii insolvenţei persoanelor fizice a fost amânată  prin adoptarea Guvernului ordonanţei de urgenţă pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr.151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, astfel încât aceasta ar urma să fie aplicată abia din decembrie 2016. Reamintim că Legea privind procedura insolvenţei persoanelor fizice prevede ca orice cetăţean aflat în incapacitate…