Categorie: Impozit pe profit
-
Procedura redirecţionării impozitului pe profit
A fost aprobată Procedura privind redirecţionarea impozitului pe profit/impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, potrivit legii, pentru efectuarea de sponsorizări şi/sau acte de mecenat sau acordarea de burse private.
-
Măsuri fiscale cu impact major asupra contribuabililor!
Ordonanţa nr. 16/2022, publicată Monitorul Oficial nr. 716/2022, prevede modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar – fiscale. Subliniem, mai jos, punctual, cele mai importante modificări:
-
Proiect. Extinderea facilității privind scutirea de impozit a profitului investit
Ministerul Finanțelor a lansat în dezbatere publică Proiectul de Ordonanță pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative și alte măsuri financiar-fiscale.
-
Persoanele juridice pot achita obligațiile fiscale cu cardul bancar la POS-urile instalate în toate unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului
În Monitorul Oficial nr. 102/2022 a fost publicat Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 94/2022 privind obligaţiile fiscale şi bugetare care pot fi achitate prin intermediul cardurilor bancare la terminalele POS instalate la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului.
-
Noi modificări ale Codului fiscal!
Începând cu data de 1 ianuarie 2022, respectiv cu data începerii anului fiscal 2022 – 2023 în cazul persoanelor juridice care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, contribuabilii pot dispune asupra valorii stabilite potrivit dispoziţiilor art. 25 alin.…
-
Codul fiscal, noi modificări!
Codul fiscal a suferit din nou modificări aduse de Legea nr. 301/2021 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Modificările au în vedere regulile privind calcularea rezultatului fiscal consolidat.
-
Noutăţi! Procedura de implementare a grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit
În Monitorul Oficial nr. 766/2021 a fost publicat Ordinul nr. 1191/2021 pentru aprobarea Procedurii de implementare şi de administrare a grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare.
-
Cei care plătesc impozitul datorat la termenele scadente beneficiază de o bonificaţie de 10% calculată asupra impozitului pe profit datorat
În Monitorul Oficial nr. 396/2020 a fost publicată Legea nr. 54/2020 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2020 privind unele măsuri fiscale şi modificarea unor acte normative. Contribuabilii plătitori de impozit pe profit, indiferent de sistemul de declarare şi plată prevăzut la art. 41 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările…
-
Nu uitaţi de bonificaţia de 10 % dacă achitaţi impozitele până la finalul lunii iunie!
Potrivit Ministerului Finanţelor un milion de români care obţin venituri din activităţi independente, drepturi de proprietate intelectuală, agricultură, chirii, câştiguri de capital şi alte forme de venituri vor primi bonificaţii de până la 10% dacă vor achita impozitele sau contribuţiile până la data de 30 iunie, noul termen de depunere a declaraţiei unice.
-
Precizări ANAF privind acordarea bonificaţiilor la plata impozitului pe profit
Pentru acordarea bonificațiilor la plata impozitului pe profit/impozitului pe veniturile microîntreprinderilor aferent trim.I 2020, inclusiv a impozitului datorat pentru trimestrul/plata anticipată trimestrială până la termenul scadent cuprins în perioada 25 aprilie – 25 iunie 2020, pentru contribuabilii care intră sub incidenţa prevederilor art. 16 alin. (5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările…