Aplicarea TVA de 9% la pachetele turistice

turism

Senatorii au adoptat,o ordonanţă a Guvernului prin care sunt clasificate structurile de primire turistică astfel încât să se aplice TVA de 9% şi la cazare şi serviciile accesorii acesteia atunci când sunt oferite sub forma unui pachet turistic.

În lipsa unei modificări imediate a cadrului instituţional, statul român va pierde un număr considerabil de turişti deoarece în actualul cadru normativ nu sunt stabilite tipurile de cazare, acest fapt generând operatorilor economici din industria turistică grave probleme în funcţionare şi în relaţia cu clienţii”, spune iniţiatorul. Guvernul atrage atenţia, totodată, şi asupra faptului că promovarea turismului românesc reprezintă o prioritate naţională.

Prin votul Senatului a fost completată ordonanţa 58/1998 cu un nou articol, 2 prim, potrivit căruia cazarea în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică poate fi: cazare fără mic dejun, cazare cu mic dejun, cazare cu demipensiune, cazare cu pensiune completă şi cazare cu ”all inclusive”. Proiectul de lege privind aprobare OUG nr. 84/2014 pentru completarea OG nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România are un caracter ordinar. Senatul a adoptat proiectul legislativ, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 97 de voturi pentru şi două abţineri.


Publicat

în

,

de către