Un nou format pentru facturi în 2013

Prin OG nr. 15/2012 au fost aduse mai multe modificări în ce priveşte exigibilitatea TVA, baza de ajustare şi elementele obligatorii la emiterea facturii. Astfel prin modificările aduse art. 155 elementele obligatorii ale facturii în 2013 constau în:
– numărul de ordine, în baza uneia sau a mai multor serii, care identifică factura în mod unic;
– data emiterii facturii;
– data la care au fost livrate bunurile/prestate serviciile sau data încasării unui avans, în măsura în care această dată este anterioară datei emiterii facturii;
– denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare în scopuri de TVA sau, după caz, codul de identificare fiscală ale persoanei impozabile care a livrat bunurile sau a prestat serviciile;
– denumirea/numele furnizorului/ prestatorului care nu este stabilit în România şi care şi-a desemnat un reprezentant fiscal, precum şi denumirea/numele, adresă şi codul de înregistrare în scopuri de TVA, conform art. 153, ale reprezentantului fiscal;
– denumirea/numele şi adresa beneficiarului bunurilor sau serviciilor, precum şi codul de înregistrare în scopuri de TVA sau codul de identificare fiscală al beneficiarului, dacă acesta este o persoană impozabilă ori o persoană juridică neimpozabilă;
– denumirea/numele beneficiarului care nu este stabilit în România şi care şi-a desemnat un reprezentant fiscal,
– denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare prevăzut la art. 153 ale reprezentantului fiscal;
– denumirea şi cantitatea bunurilor livrate,
– denumirea serviciilor prestate, precum şi  particularităţile prevăzute la art. 125^1 alin. (3) în definirea bunurilor, în cazul livrării intracomunitare de mijloace de transport noi;
– baza de impozitare a bunurilor şi serviciilor ori, după caz, avansurile facturate, pentru fiecare cotă, scutire sau operaţiune netaxabilă, preţul unitar, exclusiv taxă, precum şi rabaturile, remizele, risturnele şi alte reduceri de preţ, în cazul în care acestea nu sunt incluse în preţul unitar.