Începând cu data de 14 martie 2013 prin renumita Hotărâre de Guvern nr. 84/2013 care modifica HG 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal s-a introdus posibilitatea de deducere a taxei pe valoare adăugată de pe toate bonurile fiscale emise conform OUG 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care îndeplinesc condițiile unei facturi simplificate, dacă furnizorul/ prestatorul avea menţionat pe bonul fiscal cu ajutorul aparatului de marcat electronic fiscal codul de înregistrare în scopuri de TVA al beneficiarului.
Așadar, din punct de vedere al TVA-ului situația este foarte clară. Deducem TVA-ul de pe bonul fiscal dacă acesta conține elementele principale unei facturi simplificate, are valoarea inclusiv TVA mai mică de 100 euro și dacă are imprimat codul de identificare în scopuri de TVA al beneficiarului.
Facturile emise în sistem simplificat trebuie să conţină cel puţin următoarele informaţii:
a) data emiterii;
b) identificarea persoanei impozabile care a livrat bunurile sau a prestat serviciile;
c) identificarea tipului de bunuri sau servicii furnizate;
d) suma taxei colectate sau informaţiile necesare pentru calcularea acesteia.
Cursul de schimb utilizat pentru determinarea în euro a valorii bonului este cursul valabil la data emiterii bonului.
Factura simplificată a fost reglementată din data de 1 septembrie 2012 odată cu intrarea în vigoare a OG 15/2012 când au fost transpuse prevederile Directivei 2010/45/CE privind facturarea, așa cum reiese din precizările privind bonurile fiscale publicate de Ministerul Finanțelor Publice imediat după modificarea Normelor metodologice, și anume martie 2013.
Din punct de vedere al înregistrării în contabilitate a cheltuielilor pe baza bonurilor fiscale, situația poate lăsa loc la interpretări.
Rezultatul fiscal, așa cum prevede noul Codul fiscal, se calculează ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile înregistrate conform reglementărilor contabile aplicabile, din care se scad veniturile neimpozabile şi deducerile fiscale şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. Pentru determinarea rezultatului fiscal sunt considerate cheltuieli deductibile cheltuielile efectuate în scopul desfăşurării activităţii economice.
Potrivit Ordinului 2634/2015 privind documentele financiar – contabile, documentele care stau la baza înregistrărilor în contabilitate pot dobândi calitatea de document justificativ numai în condiţiile în care furnizează toate informaţiile prevăzute de normele legale în vigoare. Drept pentru care, având în vedere ca bonul fiscal poate indeplini condițiile unei facturi simplificate, atunci poate avea și calitatea de document justificativ pentru înregistrare în contabilitate a cheltuielilor efectuate., la fel ca și factura normală.
Conform Ordinului 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate operaţiunile economico – financiare trebuie evidenţiate în contabilitate aşa cum acestea se produc, în baza documentelor justificative. Condiția impusă de reglemenentările contabile este ca documentele justificative care stau la baza înregistrării în contabilitate a operaţiunilor economico – financiare să reflecte întocmai modul cum acestea se produc, respectiv să fie în concordanţă cu realitatea.
Dar, după cum știm, în data de 20 februarie 2009, după abrogarea HG 831/1997, ANAF a dat publicității un ghid de înregistrare a bonurilor fiscale în contabilitate, prin care se menționa că bonurile fiscale emise cu aparatele de marcat electronice fiscale în baza OUG 28/1999 reprezentă documente care atestă doar efectuarea plăţii şi se anexează la registrul de casă. Pentru înregistrarea în contabilitate a bunurilor achiziţionate sau a cheltuielilor efectuate şi achitate pe bază de bon fiscal (cu numerar sau card bancar) este necesar solicitarea facturii de la furnizor pentru bunurilor livrate sau serviciilor prestate, având ca anexă bonul fiscal emis de aparatul de marcat electronic fiscal sau justificarea cheltuielilor efectuate fie prin documente care atestă intrarea în gestiune a bunurilor achiziţionate, fie cu alte documente, cum sunt: ordin de deplasare, decont de cheltuieli, la care se anexează bonul fiscal, documentele respective fiind avizate de persoana care aprobă efectuarea acestor cheltuieli.
Astfel, având în vedere noutățile legislative, ghidul ANAF dat publicității în anul 2009 rămâne valabil DOAR pentru bonurile fiscale care nu îndeplinesc condițiile unei facturi simplificate și care nu au imprimat codul de înregistrare în scopuri de TVA al beneficiarului.
Atenție! Codul de înregistrare al cumparătorului imprimat pe bon trebuie să fie precedat de “RO” și astfel se respectă regula din Codul fiscal potrivit căreia “ Codul de înregistrare în scopuri de TVA are prefixul RO, conform Standardului internaţional ISO 3166 – alpha 2.”
Important! Potrivit Ordinului 3769 / 2015 publicat în Monitorul Oficial nr. 11 / 07.01.2016 declarația informativă 394 va cuprinde și valoarea totală a facturilor simplificate şi a bonurilor fiscale care îndeplinesc condiţiile unei facturi simplificate, dacă au înscris codul de înregistrare în scopuri de TVA al beneficiarului.
Baza legală:
Legea 227/2015 privind Codul fiscal
Ordinul 1802 / 2014 pentru aprobarea Reglementările contabile
Ordinul 2634/2015 privind documentele financiar-contabile