În luna februarie, potrivit ştirilor juridice, au fost aduse mai multe modificări fiscale. În cele ce urmează le vom aminti pe cele mai importante.
S-a modificat procedura listei de debitori
Potrivit Ordinului nr. 590/2017 pentru modificarea Procedurii de publicare a listelor debitorilor care înregistrează obligaţii fiscale restante, precum şi cuantumul acestor obligaţii, aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 558/2016 , organele fiscale au obligația de a publica pe pagina de internet proprie, lista debitorilor persoane fizice și juridice care înregistrează obligații fiscale restante, precum și cuantumul acestor obligații, lista se publică trimestrial, până în ultima zi a primei luni din trimestrul următor celui de raportare și cuprinde obligațiile fiscale restante la sfârșitul trimestrului și neachitate la data publicării listei, al căror plafon se stabilește prin ordin al președintelui A.N.A.F.
Potrivit acestuia, nu fac obiectul publicării obligațiile fiscale restante al căror cuantum total este sub următoarele plafoane: 500.000 lei, în cazul debitorilor care au calitatea de mare contribuabil (anterior era 100.000 lei), 250.000 lei, în cazul debitorilor care au calitatea de contribuabil mijlociu (anterior era 50.000 lei) sau 100.000 lei, în cazul celorlalte categorii de debitori, inclusiv în cazul persoanelor fizice care înregistrează obligații fiscale restante și din desfăşurarea de activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere (anterior era 10.000 lei).
S-a modificat Declaraţia VIES 390
Tot prin Ordinul menţionat mai sus se prevede că prin noul formular se oferă posibilitatea celor care aplică regimul special de TVA pentru agricultori să declare tranzacțiile intracomunitare.
Noul format se folosește pentru declararea obligațiilor începând cu prima perioadă fiscală a anului 2017.
Depunerea bilanţurilor au norme
Prin Ordinul nr. 166/2017 privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, precum şi pentru modificarea şi completarea unor reglementări contabile se aduc o serie de precizări privind principalele aspecte legate de întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.802/2014.
Modificări vector fiscal
Prin Ordinul nr. 511/2017 privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, precum şi pentru modificarea şi completarea unor reglementări contabile, a fost introdus în vectorul fiscal „impozitul specific unor activităţi” şi au fost modificate formatele şi instrucţiunile de completare ale declaraţiilor de înregistrare fiscală.
Aprobarea procedurii de îndreptare a erorilor din documentele de plată întocmite de debitori privind obligaţiile fiscale
Ordinul nr. 164/2017 aprobă procedura de îndreptare a erorilor din documentele de plată întocmite de debitori privind obligaţiile fiscale.
Procedura de îndreptare a erorilor din documentele de plată se aplică în următoarele situaţii: plata obligaţiilor fiscale s-a efectuat în alt cont bugetar decât cel corespunzător ori utilizând un cod de identificare fiscală eronat; în contul bugetar, inclusiv în contul unic, au fost achitate şi alte obligaţii fiscale decât cele prevăzute a se achita în contul respectiv; plata obligaţiilor fiscale s-a efectuat într-un cont bugetar corespunzător unui alt buget decât cel al cărui venit este obligaţia fiscală plătită.
Cele prezentate mai sus sunt doar o parte din noutăţile legislative ale domeniului fiscal şi cele mai importante în opinia noastră.