Contribuţiile la fondul pentru mediu şi termenul de declarare şi plată

Fondul pentru mediu, aşa cum este el definit de Ordonanţa de Urgenţă nr. 196/2005 publicată în Monitorul Oficial nr. 1193 din 30.12.2005 este un instrument economico – financiar destinat susţinerii şi realizării proiectelor şi programelor pentru protecţia mediului şi pentru atingerea obiectivelor Uniunii Europene în domeniul mediului şi schimbărilor climatice, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.

Să ne reamintim care sunt contribuţiile datorate fondului pentru mediu conform ultimelor noutăţi legislative.
Vom grupa aceste contribuţii în funcţie de termenul de declarare şi plată.

Contribuţii care se declară şi se plătesc lunar de către persoanele juridice şi fizice care desfăşoară activităţile respective, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea:

  • contribuţia de 3% din veniturile realizate din vânzarea deşeurilor metalice feroase şi neferoase, inclusiv a bunurilor destinate dezmembrării.

Sumele se reţin prin stopaj la sursă de către operatorii economici, persoane fizice sau juridice, care desfăşoară activităţi de colectare şi/sau valorificare a deşeurilor, care au obligaţia să le vireze la Fondul pentru mediu;

  • taxele pentru emisiile de poluanţi în atmosferă, datorate de operatorii economici deţinători de surse staţionare generatoare de emisii de poluanţi în atmosferă a căror utilizare afectează factorii de mediu, cuprinse în intervalul 0,02 lei/kg-20 lei/kg în funcţie de tipul de poluanţi, cum ar fi pulberi, oxizi de azot, poluanţi organici persistenţi, metale grele
  • taxele încasate de la proprietarii sau, după caz, administratorii de depozite pentru deşeurile inerte şi nepericuloase încredinţate de către terţi în vederea eliminării finale prin depozitare.

Atenţie! Pentru anul 2017 taxa va fi de 80 lei/tonă, în condiţiile în care pentru anul 2016 a rămas la nivelul de 120 lei/tonă.
Surpriză! Pentru această taxă există o neconcordanţă între două acte normative care prevăd termene diferite de declarate şi plată. Şi anume în OUG 196/2005, după modificarea dată de OG 31/2013, începând cu data de 1 ianuarie 2014 termenul este de 25 inclusiv a lunii următoare, în timp ce în Ordinul 578/2006 aceste taxe au rămas cu termen de declarare şi plată anual, până la data de 25 ianuarie a anului următor celui în care s-a desfăşurat activitatea.

  • contribuţia de 2% din valoarea substanţelor clasificate prin acte normative ca fiind periculoase pentru mediu, introduse pe piaţa naţională de către operatorii economici;
  • contribuţia de 2% din veniturile realizate din vânzarea masei lemnoase şi/sau a materialelor lemnoase obţinute de către administratorul, respectiv proprietarul pădurii, cu excepţia lemnelor de foc, arborilor şi arbuştilor ornamentali, pomilor de Crăciun, răchitei şi puieţilor;
  • taxa de 0,3 lei/kg, aplicată o singură dată cantităţilor de uleiuri, pe bază minerală, semisintetice, sintetice, cu sau fără adaosuri, datorată de către operatorii economici care introduc pe piaţa naţională astfel de produse. Taxa se evidenţiază distinct pe documentele de vânzare şi se aplică de la 1 ianuarie 2014.

Contribuţii care se declară şi se plătesc trimestrial de către persoanele juridice care desfăşoară respectivele activităţi, până la data de 25 a lunii următoare trimestrului în care s-a desfăşurat activitatea:

  • ecotaxa, în valoare de 0,1 lei/bucată, aplicată pungilor şi sacoşelor pentru cumpărături, cu mâner integrat sau aplicat, fabricate din materiale obţinute din resurse neregenerabile definite potrivit OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare, încasată de la operatorii economici care introduc pe piaţa naţională astfel de ambalaje de desfacere.

Atenţie! Ecotaxa se evidenţiază distinct pe documentele de vânzare, iar valoarea acesteia se afişează vizibil la punctul de vânzare, în vederea informării consumatorilor finali.
Neafişarea la punctul de vânzare, în loc vizibil, a valorii ecotaxei, în vederea informării consumatorilor finali, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 2.500 lei.

Contribuţii care se declară şi se plătesc anual de către persoanele juridice şi fizice care desfăşoară respectivele activităţi, până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor:

  • contribuţia de 2 lei/kg, datorată de:
  1. operatorii economici care introduc pe piaţa naţională bunuri ambalate
  2. operatorii care distribuie pentru prima dată pe piaţa naţională ambalaje de desfacere
  3. operatorii economici care închiriază, sub orice formă, cu titlu profesional, ambalaje,

pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de ambalaje corespunzătoare obiectivelor minime de valorificare sau incinerare şi cantităţile de deşeuri de ambalaje efectiv valorificate sau incinerate în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi valorificate prin reciclare;
Important! Operatorii economici autorizaţi sunt obligaţi să declare trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare trimestrului de raportare, situaţia contractelor încheiate şi/sau reziliate cu operatorii economici care introduc pe piaţa naţională bunuri ambalate şi ambalaje de desfacere. Modelul şi conţinutul formularului „Declaraţie privind situaţia contractelor încheiate şi/sau reziliate cu operatorii economici care introduc pe piaţa naţională bunuri ambalate şi ambalaje de desfacere” a fost aprobat prin Ordinul M.M.P. nr. 11/2011.

  • contribuţia de 2 lei/kg anvelopă, datorată de operatorii economici care introduc pe piaţa naţională anvelope noi şi/sau uzate destinate reutilizării, pentru diferenţa dintre cantităţile de anvelope corespunzătoare obligaţiilor anuale de gestionare prevăzute în legislaţia în vigoare şi cantităţile efectiv gestionate;
  • contribuţia de 3% din suma care se încasează anual pentru gestionarea fondurilor de vânătoare, plătită de către gestionarii fondurilor de vânătoare;
  • contribuţia de 100 lei/tonă, datorată de unităţile administrativ – teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ – teritoriale ale municipiilor, în cazul neîndeplinirii obiectivului anual de reducere cu 15% a cantităţilor de deşeuri eliminate prin depozitare din deşeurile municipale şi asimilabile colectate prin serviciul public de salubrizare, plata făcându-se pentru diferenţa dintre cantitatea corespunzătoare obiectivului anual de diminuare şi cantitatea efectiv încredinţată spre valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie.

Contribuţii care se plătesc o singură dată:

  • timbrul de mediu pentru autovehicule;

Taxa se aplică pentru autovehiculele din categoriile M1, M2, M3 şi N1, N2, N3, astfel cum sunt acestea definite în RNTR 2.

  • o contribuţie de 2 lei/kg aplicată pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de ambalaje, respectiv anvelope uzate declarate ca valorificate de către operatorii economici autorizaţi pentru preluarea obligaţiilor anuale de gestionare a respectivelor deşeuri şi cantităţile constatate de Administraţia Fondului ca fiind valorificate. Se aplică de la 1 ianuarie 2014.

Modelul şi conţinutul formularului „Declaraţie privind obligaţiile la Fondul pentru mediu” precum şi instrucţiunile de completare şi depunere au fost aprobate prin Ordinul M.M.G.A. nr. 549/2006, conform căruia „Formularul editat pe suport hârtie de către contribuabili cu ajutorul programului informatic de asistenţă se semnează, se ştampilează şi se depune în original la sediul Administraţiei Fondului pentru Mediu sau se comunică cu confirmare de primire.”
Conform datelor de pe site-ul Administraţiei Fondului, versiunea actuală de program poate fi folosită pentru declaraţiile depuse la Fondul pentru Mediu până în luna septembrie 2014 inclusiv.
Atenţie! Nedepunerea la termen a declaraţiilor privind obligaţiile la Fondul pentru mediu constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, pentru persoane fizice, şi cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei, pentru persoane juridice.
Toate aceste contribuţii şi taxe constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu, se gestionează de Administraţia Fondului şi urmează regimul juridic al impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi al altor sume datorate bugetului general consolidat, reglementat de către Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Pentru neachitarea lor la termen se datorează dobânzi şi penalităţi, cu excepţia timbrului de mediu pentru autovehicule, şi de asemenea Administraţia Fondului poate proceda la aplicarea măsurilor de recuperare a creanţelor prin executare silită.
Vă reamintesc că, începând cu data de 01.01.2014, noul cont al Administraţiei Fondului pentru Mediu, în care se încasează taxele şi contribuţiile care se fac venit la bugetul Fondului pentru mediu, este: RO23TREZ70620I185000XXXX Cod fiscal: 14715650.
Sumele colectate la Fondul pentru mediu se utilizează pentru finanţarea proiectelor şi programelor – pilot destinate pentru protecţia mediului, prin susţinere financiară sau cofinanţare, propuse de:

  • persoane fizice şi de persoane juridice, de drept public sau de drept privat
  • unităţi administrativ – teritoriale şi subdiviziuni administrativ – teritoriale ale municipiilor
  • asociaţii de dezvoltare intercomunitară
  • instituţii publice
  • institute/instituţii de cercetare, dezvoltare, inovare
  • unităţi şi instituţii de învăţământ
  • organizaţii neguvernamentale
  • culte recunoscute potrivit legii
  • forme asociative de administrare şi exploatare a terenurilor agricole sau cu vegetaţie forestieră, operatori economici, ocoale silvice
  • asociaţii de proprietari
  • persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale.

Monografie contabilă pentru contribuţia de 3% din veniturile realizate din vânzarea deşeurilor metalice feroase şi neferoase

  • vânzare deşeuri către operatorul economic care colectează/valorifică, cu evidenţierea distinctă în factură a cotei de 3% reprezentând fondul de mediu

4111 = 703

  • încasarea facturii, mai puţin suma pentu constituirea fondului pentru mediu

% = 4111
5121
635

  • cumpărare deşeuri de la operatorul economic care le deţine

371 = 401
4426 = 4427 – taxare inversă

  • constituire fond pentru mediu

401 = 447

  • plata facturii emise de firma deţinătoare de deşeuri, mai puţin cota de 3%

401 = 5121

  • plata la Fondul de mediu, a cotei reţinute de operatorul economic care colectează

447 = 5121

Baza legală
– Ordonanţa de Urgenţă 196/2005 privind Fondul pentru mediu
– Ordin 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu
– Ordin 549/2006 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului „Declaraţie privind obligaţiile la Fondul pentru mediu” şi a instrucţiunilor de completare şi depunere a acestuia