Conform prevederilor din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal şi a ultimelor noutăţi legislative în materie fiscală următoarele declaraţii fiscale au termen de depunere în luna iulie. Persoanele juridice a căror perioadă fiscală este trimestrul au obligaţii declarative în plus, comparativ cu luna precedentă.
Până la 7 iulie inclusiv:
-conform prevederilor de la art. 156¹ alin. (6¹) şi (6²) din Codul fiscal
Declaraţia de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, formular 092. Se depune de către persoanele juridice şi persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri în luna martie 2014 şi sunt obligate să-şi modifice perioada fiscală devenind plătitori de TVA lunar.
Până la 10 iulie inclusiv:
-conform prevederilor de la art. 152 alin. (6) şi (7) din Codul fiscal
Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţia de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, formular 010. Se depune de către persoanele juridice care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire de 65.000 euro, respectiv 220.000 lei;
Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţia de menţiuni pentru persoane fizice române, formular 020. Se depune de persoanele fizice, altele decât persoanele fizice române care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire de 65.000 euro, respectiv 220.000 lei;
Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţia de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, formular 070. Se depune de către persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire de 65.000 euro, respectiv 220.000 lei;
Declaraţia de menţiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA în vederea aplicării regimului de scutire prevăzut la art. 152 din Codul Fiscal, formular 096. Se depune de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal cu perioadă fiscală luna, care, în cursul anului calendaristic precedent, nu depăşesc plafonul de scutire, dar cu condiţia ca la data solicitării să nu fi depăşit plafonul de scutire pentru anul în curs, şi care solicită scoaterea din evidenţa plătitorilor de TVA.
Până la 15 iulie inclusiv:
-conform prevederilor de la pct. 82 alin. (30), pct. 105, pct. 113.1.1 alin. (9-12), pct. 117.2 alin. (9) şi (7) din Norme metodologice la titlul VII din Codul fiscal:
Situaţie centralizatoare privind achiziţiile/utilizările de produse accizabile şi livrările de produse finite rezultate (HG 1620/2009-Anexa nr. 35 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VII din Codul fiscal). Deţinătorii de autorizaţii de utilizator final au obligaţia de a transmite autorităţii vamale teritoriale emitente a autorizaţiei, trimestrial, până la data de 15 inclusiv a lunii imediat următoare trimestrului pentru care se face raportarea, o situaţie privind achiziţia şi utilizarea produselor energetice, care va cuprinde informaţii, după caz, cu privire la: furnizorul de produse energetice, cantitatea de produse achiziţionată, cantitatea utilizată şi stocul de produse energetice la sfârşitul perioadei de raportare;
Situaţie centralizatoare privind privind achiziţiile şi livrările de produse accizabile (HG 1620/2009 – Anexa nr. 47 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VII din Codul fiscal). Destinatarii înregistraţi şi reprezentanţii fiscali vor depune lunar la autoritatea vamală teritorială în raza căreia îşi au sediul social situaţia centralizatoare a achiziţiilor şi livrărilor de produse accizabile, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare celei la care se referă situaţia;
Situaţie privind operaţiunile desfăşurate în antrepozitul fiscal de producţie de produse accizabile (HG 1620/2009-Anexa nr. 48.1, 48.2, 48.3, 48.4, 48.5, 49 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VII din Codul fiscal). Lunar, până la data de 15 inclusiv a fiecărei luni, pentru luna precedentă, antrepozitarii autorizaţi pentru producţie şi pentru depozitare sunt obligaţi să transmită on-line la autoritatea vamală teritorială o situaţie, care să conţină informaţii cu privire la produsele accizabile;
Jurnal privind livrările de combustibil destinat utilizării exclusiv pentru aviaţie/navigaţie (HG 768/2010-Anexa nr. 52, 53 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VII din Codul fiscal). Zilnic antrepozitele fiscale de producţie sau de depozitare trebuie să înscrie toate cantităţile de combustibil livrate cu destinaţia utilizării exclusive pentru aeronave, respectiv nave, în jurnale speciale întocmite potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 52.1. Jurnalele se întocmesc pentru fiecare lună calendaristică şi se transmit on-line până la data de 15, inclusiv, a lunii următoare celei de raportare autorităţii vamale teritoriale;
Evidenţa achiziţionării, utilizării şi returnării marcajelor (HG 1620/2009-Anexa nr. 57, 58 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VII din Codul fiscal). Antrepozitarii autorizaţi, destinatarii înregistraţi şi importatorii autorizaţi de produse supuse marcării sunt obligaţi să prezinte, lunar, autorităţii vamale teritoriale, până la data de 15, inclusiv, a fiecărei luni, situaţia privind marcajele utilizate în luna anterioară celei în care se face raportarea.
Până la 21 iulie inclusiv:
Decontul special de taxă pe valoarea adăugată, formular 301, pentru:
-
persoanele impozabile nestabilite, care nu au un sediu fix şi nici nu sunt stabilite în Comunitate, cărora nu li se solicită din alte motive să se înregistreze în Comunitate în scopuri de TVA, care prestează servicii electronice persoanelor neimpozabile stabilite în Comunitate
(art. 152⁴ alin. (7) din Codul fiscal);
Până la 25 iulie inclusiv:
Cererea de restituire a accizelor în cazul vânzărilor la distanţă pe trimestrul precedent, Formularul anexa nr. 46 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VII din Codul fiscal. Se depune de către vânzătorii la distanţă (pct. 103 din Norme);
Notificarea privind încetarea aplicării sistemului TVA la încasare, formular 097– se depune de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA şi care se află înscrise în „Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare” a căror perioadă fiscală este luna sau trimestrul şi care au depăşit cifra de afaceri de 2.250.000 lei în luna iunie sau trimestrul II 2014 (art. 134² alin. (5) din Codul fiscal);
Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, cu termen lunar/trimestrial pentru obligaţiile la bugetul de stat aferente lunii iunie sau trimestrului II 2014, formular 100;
Declaraţia privind distribuirea între asociaţi a veniturilor şi cheltuielilor, formular 104, cu termen trimestrial, se completează de către persoanele juridice străine şi persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activitate în România într-o asociere cu sau fără personalitate juridică şi de către persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate atât în România, cât şi în străinătate, din asocieri fără personalitate juridică;
Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, cu termen lunar/trimestrial pentru obligaţiile aferente lunii iunie sau trimestrului II 2014, formular 112;
Declaraţia informativă privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, cu termen semestrial pentru obligaţiile aferente semestrului I 2014, formular 208 (art. 77¹ alin. (8) din Codul fiscal);
Declaraţia privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii iunie 2014, formular 224;
Decontul de taxă pe valoarea adăugată, cu termen lunar/trimestrial pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii iunie sau trimestrului II 2014, formular 300. Atenţie! Decontul se depune şi de către contribuabilii care au solicitat, până la 10 iunie 2014, scoaterea din evidenţă ca plătitor de TVA, conform art. 152 alin. (7) Cod Fiscal;
Decontul special de taxă pe valoarea adăugată, formular 301, pentru:
-
contribuabilii înregistraţi în scopuri de TVA, conform art. 153¹ Cod Fiscal şi care au efectuat: achiziţii intracomunitare în luna precedentă, achiziţii intracomunitare de mijloace de transport care nu sunt considerate noi,
-
contribuabilii care au efectuat achiziţii de servicii intracomunitare pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA, precum şi
-
contribuabilii neînregistraţi şi care nu au obligaţia înregistrării, care au efectuat achiziţii intracomunitare de mijloace de transport noi sau produse accizabile;
Declaraţia privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adăugată, formular 307, se depune pentru:
-
ajustarea de TVA de către locatarul/utilizatorul activelor corporale fixe achiziţionate printr-un contract de leasing, dacă transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor are loc după scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA a locatarului/utilizatorului (pentru situaţia în care s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA pentru nedepăşire plafon de scutire);
-
ajustarea TVA de către persoana impozabilă pentru care înregistrarea în scopuri de TVA a fost anulată de către organul fiscal dacă:
-
persoana impozabilă a fost declarată inactivă,
-
persoana impozabilă a intrat în inactivitate temporară,
-
asociaţii sau administratorii au înscrise, în cazierul fiscal, infracţiuni,
-
nu s-a depus, pe parcursul unui semestru calendaristic, niciun decont de taxă,
-
în deconturile de taxă depuse pe parcursul unui semestru nu sunt evidenţiate achiziţii de bunuri sau servicii şi nici livrări de bunuri sau servicii
-
s-a solicitat scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, în vederea aplicării regimului special de scutire,
de către contribuabilul care nu a efectuat ajustările de taxă în ultimul decont depus înaintea scoaterii din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA sau care a efectuat ajustări incorecte;
Declaraţia privind taxa pe valoarea adăugată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat de către organul fiscal, formular 311. Se depune de către persoana impozabilă care:
-
a fost declarată inactivă,
-
a intrat în inactivitate temporară,
-
are asociaţi sau administratori cu infracţiuni înscrise în cazierul fiscal,
-
nu a depus, pe parcursul unui semestru calendaristic, niciun decont de taxă,
-
în deconturile de taxă depuse pe parcursul unui semestru nu sunt evidenţiate achiziţii de bunuri sau servicii şi nici livrări de bunuri sau servicii,
şi care efectuează, în perioada în care nu are cod valid de TVA, livrări de bunuri/prestări de servicii şi/sau achiziţii de bunuri şi/sau de servicii pentru care este obligată la plata taxei pe valoarea adăugată;
Declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare pentru obligaţiile de declarare aferente operaţiunilor desfăşurate în luna iunie 2014, formular 390 VIES;
Declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional, formular 394, pentru declararea operaţiunilor desfăşurate în luna iunie sau trimestrul II 2014 de către plătitorii de TVA cu perioadă fiscală lunară sau trimestrială;
Cererea de restituire a accizelor de către importatori, Formular (anexa nr. 51), pe trimestrul precedent; (pct. 110.2 din Norme metodologice la titlul VII din Codul fiscal);
Cererea de restituire a accizelor în cazul vânzărilor la distanţă, Formular (anexa nr. 46), pe trimestrul precedent (pct. 103 alin. (18-19) din Norme metodologice la titlul VII din Codul fiscal).
Plăţi anticipate privind impozitul pe venit
Până la 25 iulie inclusiv:
– contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia veniturilor din arendare, precum şi venituri din activităţi agricole, trebuie să achite impozitul anticipat aferent trimestrului II 2014;
– contribuabilii care obţin venituri din închirierea, în scop turistic, a camerelor situate în locuinţe proprietate personală, având o capacitate de cazare cuprinsă între una şi 5 camere inclusiv, trebuie să achite prima rată din impozitul aferent anului 2014.
Cadru legal aplicabil:
– Legea 571/2003 privind Codul fiscal
– H.G. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal