Reducerea numărului şi a frecvenţei de depunere a declaraţiilor fiscale la persoane juridice şi extinderea depunerii electronice pentru toate aceste formulare sunt câteva dintre măsurile incluse în Planul pentru eficientizarea colectării veniturilor la Bugetul general consolidat, propus de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).
Potrivit acestui Plan, Ministerul Finanţelor aşteaptă propuneri de modificare a Codului Fiscal pentru a schimba perioada fiscală, care generează frecvenţa depunerii declaraţiilor.
Pentru încurajarea conformării voluntare la declararea obligaţiilor fiscale, se are în vedere şi reducerea, prin comasare, a numărului de formulare şi declaraţii la persoanele juridice.
„Identificarea formularelor de declarare care pot fi reduse prin măsuri de natură administrativă, respectiv reducerea numărului de declaraţii prin comasarea a două sau mai multe formulare, cu păstrarea conţinutului informaţional. Iniţierea propunerilor privind modificările legislative de natură să conducă la reducerea directă a numărului de obligaţii declarative stabilite în sarcina contribuabililor, prin lege. În baza analizei datelor rezultate din inventariere se vor iniţia propuneri de modificare a declaraţiilor atât din prisma reducerii numărului, cât şi a frecvenţei de depunere”, sunt măsuri prevăzute în documentul citat.