Regimul juridic şi fiscal aplicabil lucrătorilor culturali profesionişti!

Regimul juridic şi fiscal aplicabil lucrătorilor culturali profesionişti a fost reglementat de O.U.G. nr. 21/2023 publicată în Monitorul Oficial nr. 297/2023.

Cine poate fi înregistrat ca lucrător cultural profesionist?

Pentru a fi înregistrat ca lucrător cultural profesionist, solicitantul trebuie să fi realizat, în anul fiscal anterior solicitării de înregistrare, cel puţin 50% din veniturile supuse impozitului pe venit, cumulat, din:
a) venituri din cesiunea drepturilor de autor sau a drepturilor conexe;
b) activităţi independente din categoria celor enumerate în anexă;
c) contracte individuale de muncă pe durată determinată, pentru activităţi culturale şi în domeniul cultural, ajunse la termen până la data depunerii cererii de înregistrare.

Procedura înregistrării ca lucrător cultural profesionist

Pentru a fi înregistrat ca lucrător cultural profesionist, solicitantul depune, oricând în cursul anului, o cerere la administratorul registrului, împreună cu documentele fiscale doveditoare privind realizarea pragului de 50% de venituri din activităţi culturale şi, după caz, cu declaraţia pe propria răspundere privind respectarea condiţiilor însoţite de o declaraţie pe propria răspundere privind realitatea şi autenticitatea informaţiilor transmise.

Aprobarea sau respingerea cererii se comunică, prin mijloace electronice, în termen de 30 de zile de la depunere. Necomunicarea în acest termen reprezintă aprobarea tacită a cererii.

De reținut!

Înregistrarea ca lucrător cultural profesionist este valabilă pe o durată de trei ani fiscali consecutivi, termen care începe să curgă de la data înregistrării în registru.

Impozitul datorat de lucrătorii culturali profesionişti pentru veniturile realizate din contracte de desfăşurare a activităţii culturale se reţine la sursă de către plătitorul de venit la momentul plăţii veniturilor şi reprezintă impozit final.

Potrivit noutăților, perioada în care persoana fizică a fost înregistrată ca lucrător cultural profesionist reprezintă vechime în muncă şi în specialitate.


Publicat

în

, ,

de către