Regimul facturilor fiscale

download (1)

Potrivit Codului Fiscal, sunt considerate facturi documentele sau mesajele pe suport hârtie ori în format electronic care conţin în mod obligatoriu urmatoarele informaţii:

  • numarul de ordine, în baza uneia sau a mai multor serii, care identifică factura în mod unic;
  • data emiterii facturii;
  •  data la care au fost livrate bunurile/prestate serviciile sau data încasarii unui avans, în masura în care această dată este anterioară datei emiterii facturii;
  • denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare în scopuri de TVA sau, după caz, codul de identificare fiscală ale persoanei impozabile care a livrat bunurile sau a prestat serviciile;
  • denumirea şi cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate, precum şi particularităţile prevăzute la art. 125^1 alin. (3) Cod Fiscal în definirea bunurilor, în cazul livrării intracomunitare de mijloace de transport noi; ş.a.

De asemenea, persoana impozabilă trebuie să emită o factură către fiecare beneficiar, în urmatoarele situaţii:

  • pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate;
  • pentru fiecare vânzare la distanţă pe care a efectuat-o, în condiţiile art. 132 alin. (2) şi (3) Cod Fiscal;
  • pentru livrările intracomunitare de bunuri efectuate în condiţiile art. 143 alin. (2) lit. a) – c) Cod Fiscal;
  • pentru orice avans încasat în legatură cu una dintre operaţiunile menţionate la lit. a) şi b); ş.a.

Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 Cod Fiscal au obligaţia să întocmească autofactura numai în scopuri de TVA pentru bunurile de mică valoare acordate gratuit în cadrul acţiunilor de protocol, doar atunci când valoarea fiecărui cadou oferit este mai mare de 100 lei. În situaţia în care s-a exercitat dreptul de deducere a taxei aferente achiziţiei bunurilor respective, persoana impozabilă însumează valoarea depăşirilor de plafon aferente unei perioade fiscale, care constituie livrare de bunuri cu plata şi colectează taxa.


Publicat

în

de către