Taxa pe valoarea adăugată poate fi dedusă pe bază de bonuri fiscale

aparat casaPotrivit normelor metodologice de aplicare a noului Cod Fiscal, în vigoare din 14 martie, taxa pe valoarea adăugată poate fi dedusă pe bază de bonuri fiscale numai dacă furnizorul/prestatorul a menţionat pe bonul fiscal, cu ajutorul aparatului de marcat electronic fiscal, codul de înregistrare în scopuri de TVA al beneficiarului şi dacă bonul fiscal este de cel mult 100 de euro (inclusiv TVA).

Astfel, comercianţii care doresc ca bonurile fiscale să poată constitui documente pentru deducerea TVA la beneficiari persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA, pot să-şi adapteze soft-urile aparatelor de marcat electronice fiscale astfel încât să poată înscrie pe bonuri, cu ajutorul aparatului de marcat electronic fiscal, codul de înregistrate în scopuri de TVA al beneficiarului.

Prevederi date sunt aplicabile inclusiv pentru livrarea de carburanţi auto pe bază de bonuri fiscale.


Publicat

în

de către