A fost aprobat Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală

lcCu 306 de voturi „pentru”, 2 voturi „împotrivă” şi o abţinere, Camera Deputaţilor a aprobat Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală.

Eugen Teodorovici, Ministrul Finanţelor a afirmat că noul Cod fiscal cuprinde măsuri esenţiale pentru economie, cea mai importantă fiind reducerea TVA la 19%.

Astfel, România va trece de la una dintre cele mai mari cote TVA din Europa la una dintre cele mai reduse.

Ministrul a mai subliniat că aplicarea codului „va duce la un deficit mai mare decât cel asumat, dar un deficit care rămâne sub limita celui stabilit în criteriul de la Maastricht, sub 3%”.

Toate grupurile parlamentare au precizat că susţin aceste Coduri, arătând că sunt „perfectibile”, dar constituie un „pas înainte” şi sunt „predictibile”.

Deputatul UDMR Erdei Doloczki Istvan a spus că UDMR salută noile Coduri fiscale care cuprind „definiţii mai clare şi o mai bună organizate fiscală”.


Publicat

în

,

de către