Amnistia medicilor de familie, votată de Camera Deputaţilor

lc+olesea
La 30 septembrie Camera Deputaţilor a votat iniţiativa legislativă privind amnistia fiscală pentru medicii de familie care au asigurat continuitatea asistenţei medicale în centrele de permanenţă, în perioada ianuarie 2009 – mai 2011.

Actul normativ prevede exonerarea de la plată a sumelor pentru acoperirea cheltuielilor de administrare şi funcţionare pe care medicii de familie care au asigurat continuitatea asistenţei medicale în centrele de permanenţă, în perioada ianuarie 2009 – mai 2011, trebuiau să le restituie ca urmare a deciziilor emise de casele judeţene de asigurări drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii.

Programul legislativ a fost susţinut de 329 din cei 330 de deputaţi prezenţi la şedinţa din 30 septembrie.


Publicat

în

,

de către