Clericii solicită fonduri europene pentru repararea bisericilor fortificate

images (1)Câteva biserici fortificate din Brașov şi Sibiu arată deplorabil. Ziduri crăpate, picturi religioase unice de o valoare inestimabilă și obiecte de patrimoniu în care timpul a lăsat răni nevindecate. Administratorii lor încearcă să obțină finanțare europeană ca să oprească degradarea monumentelor, pentru că statul nu are suficienţi bani.

Astfel, Biserica Evanghelică încearcă să obţină 5 milioane de euro, bani europeni, pentru a renova 12 lăcaşuri de cult din Braşov şi 6 din Sibiu.

Totuşi, pentru bisericile din Braşov s-au obţinut avize de reabilitare de la Direcţia de Cultură.

Administratorii bisericilor vor să înlocuiască acoperișurile stricate, să consolideze zidurile crăpate și să redea strălucirea de altădată mobilierului pictat, orgilor și obiectelor de cult.

Adriana Stinghe, arhitect, precizează că se vrea refacerea construcțiilor exact în spiritul în care ele au fost gândite.

Oficialii sunt siguri că proiectul va fi acceptat. Mai rămâne un singur obstacol – obţinerea tuturor avizelor de reabilitare de la Ministerul Culturii.


Publicat

în

,

de către