Ministerul Finanțelor Publice a anunțat publicarea în dezbatere a unui nou proiect de modificare a Codului de Procedură Fiscală „cu măsuri benefice și echitabile, pentru a reduce birocrația, a îmbunătăți claritatea textului de lege și a elimina interpretările”.
Printre măsurile propuse se numără:
- reglementarea expresă a faptului că un control fiscal efectuat de structurile ANAF sau structurile autorităților administrației publice locale poate consta și în acțiuni de prevenire și conformare
- flexibilizarea regulilor aplicabile în domeniul eșalonării la plată și a regulilor privind plata în rate a bunurilor adjudecate;
- introducerea posibilității garantării obligațiilor fiscale cu scrisoare de garanție emisă de instituțiile financiare nebancare;
- introducerea posibilității suspendării sau neînceperii executării silite, pe o perioadă limitată (45 de zile), când debitorul notifică organul fiscal despre intenția depunerii unei scrisori de garanție/polițe de asigurare de garanție;
- introducerea posibilității de a efectua plata creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central, într-un singur cont unic, printr-un ordin de plată pentru Trezoreria Statului, față de două conturi unice în prezent;
- extinderea Spațiului Privat Virtual, serviciul de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanță, dezvoltat la nivelul MFP/ANAF și pentru alte instituții/autorități publice;
- reducerea duratei inspecției fiscale prin crearea posibilității organului fiscal de a selecta, pentru efectuarea inspecției, perioadele fiscale care prezintă risc fiscal;
- introducerea posibilității organelor fiscale de a organiza licitații prin mijloace electronice pentru eficientizarea valorificării bunurilor sechestrate;
- simplificarea procedurii de verificare a situației fiscale personale;